Dum. oct. 25th, 2020

  În anul Centenarului agresiunea împotriva României atinge cote maxime, pe toate planurile. După eșecul Referendumului (desi în realitate pragul prezenței la vot a fost îndeplinit, cvorumul calculandu-se după o bază de date neactualizată) ideologia (neomarxistă) de gen a prins amploare si colți. Propaganda maghiară autonomistă se desfășoară nestingherită pe toate palierele, fiind susținută cu enorme resurse financiare si umane direct de către Ungaria, UDMR devenind deja a doua roată la căruță în acest sens. S-a constituit Fondul Suveran de Investiții, un nume de o aprigă ironie cinică, urmărindu-se de fapt vânzarea pe nici măcar 30 de arginți a ce a mai rămas în proprietatea statului român. Pe 10 decembrie se preconizează a fi semnat Tratatul de la Marrakesh prin care se deschide ușa „refugiaților” musulmani către România. 

Peste toate astea, vine din nou, 1 Decembrie, vine inevitabil, iarna, iar eu mi-aduc aminte de lupi. Mă voi duce în iarnă acolo unde vântul si gerul sunt cele mai aprige, căci acolo e cel mai frumos, acolo unde este cel mai greu. 

Odată am pierdut un lup, a evadat de fapt din micu’a pădure din spatele casei, în goana după haita de câini maidanezi ce mișuna pe la noi. Nu a mai știut apoi drumul de întoarcere. Am alți lupi acum, cu ochi de jar, dar nu la fel. Cu pași repezi păsim prin zăpada ce ne pastrează urmele ca într-un răboj, iar muntele ne trimite noaptea ecouri din vechime… și totuși, chiar și acum după atâta timp, când vin seara acasă, când ceașa deasă de cuțit acoperă luna care tânjește după soare până-n zori, întorc capul spre drumurile știute de lupul cel vechi… cateodată, umbrele lăsate cred de stelele ce nu se mai zăresc îmi dau spre alinare, iluzia unei umbre de foc de lup ce urcă dealul, drumul; dar nu, nu este lupul meu. Ziua se revarsă stergând cu lumina ei taina. Dincolo, aud urletul lui înăbușit; mi-aduc aminte că odată am pășit împreună în munți.

În sufletul meu port urmele de foc ale celor nemuritori, ale celor uciși de trei ori în cea mai cumplită iarnă, ce vor trăi în Neam până la Judecata de Apoi, pentru a fi cu noi în fața lui Hristos, pentru a ne ține de mână și de suflet pentru a nu ne clătina.

Doamne ajută frați si surori, fiți lupii propriei voastre vieți! Nu dați înapoi.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns