mar. nov. 24th, 2020

De ce mă topeşti,
sub muchia cuvântului
şi a gândului,
şi a toamnei din mine…
de ce, tocmai tu, chip senin,
cu flori de cais în vine,
peste primăverii ce se închinară,
peste surâsul ce mă caută, iară!?
Oooo, brațe fără de asemănare,
azi aşteptați cuprinderea,
în mângâieri nemuritoare.
Pleoape coboară-n amintiri şi timp,
în doi ochi, luminând a pădure verde…
ei m-au dăruit cu a lor bucurie,
peste oceanele de vis, eterne,
apoi, două lumini de cer senin
m-au aprins cu a lor gingasie.
Toate-mi îmbracă câmpul existențial,
pe corzi dăruite-n simfonie.
Mai dă-mi o pagină cu partitura,
unde mâini mici îmi dirijau destinul,
pe-o primăvară la amiaz
sau mai devreme,
când aveam să întâlnesc sublimul!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns