vin. sept. 18th, 2020

  Pe 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei vota în unanimitate Unirea Bucovinei cu România. Reprezentanți ai românilor, dar și ai populației ucrainene, germane și polone  au participat la acest întrunire. Teritoriul Bucovinei a fost aproape continuu teatru de operațiuni militare–de trei ori cucerită de ruși și recucerită de austro-ungari. Ea se afla la intersecția zonelor de interes, astfel încât în toamna lui 1918, când Imperiul Austro-Ungar se dezintegra, bucovinenii erau în pericol. 

  Habsburgii își doreau anexarea Bucovinei la Galiția, iar Ucraina își dorea și ea întreg teritoriul sau măcar partea de nord. Alți deputați ucraineni și  bucovineni din Parlamentul de la Viena susțineau organizarea unui stat autonom în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. În acest context, deloc favorabil, exista și dorința de nestrămutat ca întreaga provincie să fie unită cu România. Astfel, în octombrie, Ucraina își proclama independența și prelua orașele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret din Bucovina nord-estică, ceea ce îngrijora pe toți românii.  La 22 octombrie a apărut la Cernăuţi „Glasul Bucovinei” , un ziar condus de Sextil Puşcariu, în care se cerea ca viitorul statului să se decidă în cadrul românismului. Câteva zile mai târziu, pe 27 octombrie, a fost convocată Adunarea națională a populației românești din provincie, pentru a se decide soarta Bucovinei la inițiativa lui Sextil Puşcariu şi a lui Iancu Flondor.

  Cu această ocazie, s-a format aici un  Comitet Executiv și un Consiliu Național Român prin care s-a hotărât unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti.  În acest timp, trupele armatelor ucraniene terorizau românii din Bucovina, iar Consiliul Național Român a cerut ajutor militar României. La intervenția armatei noastre, soldații ucrainiei au trebuit să se retragă, restabilindu-se ordinea în provincie. După Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, acest eveniment este al doilea moment important din istoria desăvârșirii unității naționale. Anexarea Transilvaniei reprezenta ultimul moment, consfințit de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, după doar trei zile de alipirea Bucovinei.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

 

Ionel Cioabă

By Ionel Cioabă

PREOT ORTODOX, PROFESOR și ZIARIST

Lasă un răspuns