Share
A FOST CÂNDVA, ÎN BETLEEM..

A FOST CÂNDVA, ÎN BETLEEM..

Era târziu și soarele de iarnă
Aluneca încetișor sub zare..
O ceață începuse să se-aștearnă
Ca un covor murdar în depărtare..

Păreau pustii căsuțele de piatră
Cu porțile închise cu zăbrele,
Doar glasul gros al câinilor ce latră
Mai amintea că este viață-n ele..

„Din suflet vă implor, vă fie milă,
Primiți-ne o noapte la căldură!..”
Privind gravida peste gard, în silă,
Betleemiții bombăneau cu ură:

„Străini nebuni.. De ce-au plecat de-acasă,
Dacă știau că i-a sosit sorocul?..
Acum ce vor, să-i punem noi la masă,
Să-i ospătăm și să le-aprindem focul”?..

Așa vorbeau, văzând-o pe Maria,
Ce ascundea în sine o Comoară..
În Betleem, se vede, omenia
„În vremea-aceea” nu-i dădea pe-afară!

Bătrânul Iosif, lăcrimând cu jale,
Privea Fecioara plin de umilință:
„Stăpâne bun, arată-mi Tu o cale,
Căci eu mă văd cuprins de neputință”…

Mergeau încet, aproape în neștire,
Sperând ca pân’ la urmă să găsească
Acea fărâmă de milostivire
Ce-i va permite Sfintei Maici să nască..

Dar Betleemul, iată, îl sfârșiră 
Și totuși, în întreaga așezare
Acea sperată milă n-o găsiră,
Ci numai blestemata nepăsare!

A coborât de-a binelea-nserarea..
Deodată, în lumină de crepuscul,
Văzură o colibă-n depărtare,
Ce semăna cu un sălaș minuscul..

Ajunseseră la staul și Maria
Născu pe paie, printre animale, 
Pe Cel ce ne aduse bucuria,
Venind la noi din cerurile Sale..

de Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment