sâm. nov. 28th, 2020

Mă întristez, privindu-mi barba albă,
Cuprins de nostalgii.. Îmbătrânesc..
Măcar de-ar sta înțelepciunea-n barbă,
Dar văd cum doar în patimi eu sporesc..

Gândindu-mă la prima tinerețe,
Când mi-amintesc ce râvnitor eram,
Îmi cad din ochi mari lacrimi de tristețe,
Ca frunzele uscate de pe ram..

Ardeam de har.. acum sunt doar cenușă,
Rămasă din acel ce-am fost demult..
Degeaba-mi bate Domnul azi în ușă,
Că glasul Său cel blând eu nu-l ascult..

S-a așternut păcatul ca o zgură,
Formând un strat de patimi mult prea gros
Ca să cutremure din nou a mea făptură
Cuvântul blând al Domnului Hristos..

Din când în când, în clipe de durere,
Știind ce-am fost și ce am devenit,
Ridic spre ceruri vocea, cu putere:
„Iisuse-al meu, de ce m-ai părăsit”?..

Și îmi răspunde Domnul deodată,
Așa, în inimă, ca un ecou:
„Iubirea Mea de tine-i neschimbată..
Tu te-ai schimbat, iubește-Mă din nou”!

Atunci îmi șterg de lacrimă obrazul,
Zâmbind de fericire, căci pricep
Că iată, Domnul mi-a văzut necazul,
Și-o caldă rugăciune eu încep..

Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook
Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns