Share
Teritoriul. 

Teritoriul. 

  În cadrul teritoriului national nu există spatii multietnice, multiculturale. Teritoriul național se definește din punct de vedere divin ca fiind monoetnic, el este sfânt, căci este rânduit de Dumnezeu să fie al Neamului Românesc. Teritoriul se definește așadar prin Voința Divină, prin Neamul primordial pe care Dumnezeu l-a lăsat aici cu specificul său etnic. De aceea noțiunile de spațiu multietnic, multicultural, în zonele teritoriului național în care trăiesc și etnii străine neamului românesc sunt lipsite de fundament. Aceste etnii nu caracterizează paradigma teritoriului, ci, cel mult intră într-o simplă statistică. Actul divin de proprietate și identitate asupra teritoriului este pe un singur nume, transcende formulele de omenești de definire ale spatiilor din cadrul teritoriului. Acestea au menirea de a dilua sau chiar dizolva identitatea primordială a teritoriului. Spre exemplu dacă într-un județ din România cum ar fi Harghita, trăiesc 85% etnici maghiari, județul respectiv nu se definește ca fiind unul multietnic, identitatea lui fiind divin-românească, înscriindu-se în voința divină a teritoriului național; la fel este și cazul județului Covasna sau al „vestitului”, oraș „multietnic și multicultural” Timișoara. Numărul oamenilor de alte etnii alcătuiește o statistică dintr-o anumită unitate administrativă, nu generează și definirea identitară. Numărul este irelevant. Mai simplu spus, dacă într-o cameră din locuința noastră sunt printr-o anumită conjunctură musafiri poftiți sau nu, asta nu înseamnă ca acea cameră nu mai aparține casei în aceeași măsură ca celelalte camere. Locul respectiv, ”musafirii”, nu generează un alt act de proprietate și identitate.

Capacitatea noastră de a ne raporta la paradigma divină, nu la cea generată de statistici, ne dă forța care ne păstreză pe Linia Neamului, ne oprește să facem concesii, compromisuri de gândire și acțiune. Actele de identitate pe acest teritoriu ne-au fost făcute de Dumnezeu, nu de primării, sunt consfințite de sângele familiilor noastre, pecetluite de lutul amestecat cu sânge care ne-a plămădit casa. Arhitectura este din Oase și Sfinte Moaște, acestea sunt Temelia Teritoriului Național.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment