vin. sept. 25th, 2020

Cu aburul unui vis ce mă cheamă,
pasul liniştit al unui cal,
colind poieni în soare înveşmântate,
în privirea luminoasă ce are-un ideal.

Muguri de rouă despică pământul
şi roibul supus păşeşte pe vânt,
adună-n trecere tot ce-ntâlneşte,
în retina unui călăreț şi nocturn, şi nebun.

Hai, Roibule, du-mă pe zare,
acolo unde soarele se odihneşte,
să ne cuprindă clipa în ea
şi să auzim timpul cum se opreşte!
Să luăm veşnicie în suflete goale,
să împărțim apoi la toți secunde-n bucurii…
Calul se opri la prima întrebare,
o potcoavă i se desprinse, iar visul… muri!

Eugenia BUCUR


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

magazincritic

By magazincritic

Administrator

Lasă un răspuns