Share
RĂSPLATA CRUCII

RĂSPLATA CRUCII

Mi s-a întâmplat odată foarte bucuros să fiu,
Bucuria ce-am simțit-o, n-aș putea să vi-o descriu..
Tresărire datorată unei picături de har,
Doamne, eu Te rog cu lacrimi să-mi dai picătura iar!

După multă osteneală și mult chin ce-am suferit,
Care-n vremea cu pricina m-au făcut de m-am smerit,
Am simțit pe înserate, când pășeam pe-un câmp cu flori,
Starea-aceea minunată care îmi dădea fiori..

Până-n clipa despre chiar acum vă povestesc,
Târâindu-mi crucea vieții, eu simțeam că mă sfârșesc,
Și-L rugam pe Domnul nostru să m-ajute cum o vrea,
Căci vedeam cum, din păcate, mă-ncovoi sub crucea mea..

Nu vă zic și despre cruce, că n-ar fi de vreun folos,
Mi-o trântiseră pe umeri oameni răi, ca lui Hristos..
Era grea din cale-afară, de nu mai puteam s-o duc,
Și priveam cu disperare încotro să o apuc..

Dar în seara cu pricina, fiind luna lui cuptor,
Savuram cu încântare aerul răcoritor
Parfumat de trandafirii printre care mă plimbam,
Timp în care cânt de greieri cu plăcere ascultam..

Și-a intrat deodată-n mine o suflare ca de vânt,
Și am înțeles îndată că venise Duhul Sfânt,
Fiindcă m-a cuprins o pace cum în viață nu găsești,
O trăire din aceea după care-apoi tânjești..

Și o bucurie, Doamne, să mă credeți pe cuvânt,
Bucuria mea din suflet nu era de pe pământ!
Și simțeam și o mireasmă la nivel duhovnicesc,
O lumină minunată de la Mirele ceresc..

Da, eu Îl simțeam pe Domnul, nevăzut în preajma mea,
Și, cuprins de fericire, începui a mă ruga:
„Dacă astfel de răsplată crucea mie mi-a adus,
Să mi-o lași în continuare, milostivul meu Iisus!

Ba mai bine, Doamne Sfinte, altă cruce să îmi dai,
Mult mai grea și colțuroasă, fiindcă văd ce-nseamnă Rai
Și durerile din viață, cât de rele ar părea,
Sunt doar niște mici nimicuri, cugetând la slava Ta”!

N-aș putea să spun că Domnul ce-am cerut a și făcut..
Dimpotrivă, zile grele ca atunci n-am mai avut..
Și m-apucă întristarea, amintindu-mi ce-am simțit
În grădina înflorită, după cum v-am povestit..

A binevoit Stăpânul, Domnul Dumnezeul meu,
Să-mi arate ce răsplată are El în cer mereu
Pentru cel ce-și duce crucea cu răbdare și supus,
Așteptându-și mântuirea de la bunul Domn Iisus..


2% din impozitul pe salariu

  • Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a activităților EEF, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment