Share
Noi instituţii muzeale şi spaţii alternative au fost înscrise în program pentru „Noaptea Muzeelor 2019”!

Noi instituţii muzeale şi spaţii alternative au fost înscrise în program pentru „Noaptea Muzeelor 2019”!

  Potrivit unui comunicat remis agenției Mediafax, peste 150 de instituții muzeale și entități culturale publice și private din București și din țară vor fi deschise în Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, pentru expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte. Proiectul a fost inițiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. Evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.

  Noptea Muzeelor” este considerată „unul dintre cele mai puternice branduri culturale din ţară la nivelul consistenţei ofertei muzeale şi culturale şi al interesului publicului.” Anul acesta va avea loc a 15-a ediţie, anunțându-se deja cu cel mai mare impact cultural și mediatic de până acum, deoarece până la această „în circuitul muzeal bucureştean s-au înscris peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, alături de alte entităţi culturale, ce propun evenimente culturale alternativeÎn ţară există deja înscrise peste 100 de muzee şi entităţi culturale diverse, cu reprezentare în 32 de judeţe.” 

  „Acesta este un record pe care dorim să îl împărtăşim, iar, per ansamblu, în această ediţie se observă o uniformizare a valorii şi a calităţii evenimentelor în toată ţara. Putem spune cu siguranţă că avem 30 de muzee din Bucureşti, dintre care patru sunt private. Printre atracţiile «imposibil de ratat» ale acestei ediţii putem enumera şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Camera Madrigal- Marin Constantin, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week – partenerul nostru strategic, şi alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universităţi, teatre, licee, arhive, spaţii artistice culturale neconvenţionale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă. De asemenea, în această nouă ediţie a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Piteşti, Memorialul Gherla şi Memorialul Rezistenţei şi Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reşiţa, Ateneul din Iaşi, Rope Street Braşov, Muzeul Recordurilor din Bucureşti etc. Iaşiul şi Clujul ocupă următoarele poziţii din punct de vedere al numărului de evenimente”, a declarat managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu.


2% din impozitul pe salariu

  • Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a activităților EEF, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment