Share
Mărturii despre Județul Gorj în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Document nr. 2/7 iulie 1918

Mărturii despre Județul Gorj în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Document nr. 2/7 iulie 1918

1918, Iulie 07, Vădeni:

No. 2 din 7 Iulie 1918

Domnule Ministru

  Fiind demobilizaţi, atât subsemnatul cât şi […]1 personal al acestei şcoli, am onoare a vă raporta că suntem cu toţi prezenţi în comuna Vădeni. Localul şcolei precum şi locuinţa subsem- natului le-am găsit devastate de tot mobilierul şi uneltele şcolei, precum şi uşi, ferestre, podul acoperiş, cea mai mare parte distruse.

D-na Maria Pleniceanu având dorinţa ca aceasta şcoală să ia cât mai repede fiinţă, ca şi în trecut, a […]2 venit în ajutorul ei, astăzi pe propria D-sale cheltueală se află în reparaţii localu subsemnatului precum şi poditul cu cărămidă a atelierului de lemnărie, cel care a fost şi mult evocat după terminarea sa. N-am proceda la reparaţie radicală a întregului local ca spaţiu şcolii, tot pe cheltueala D-sale.

Arhiva şcolei este distrusă în întregime, uneltele, parte din ele le-am găsit la unii locuitori din sat, parte se găsesc la atelierul de reparaţiuni al Comandamentului German din Târgu Jiu, iară restul furate. D-na Maria Pleniceanu, pe lângă cele ce arătăm, ne-a promis că va veni în ajutorul şcolei, cu o sumă de care, pentru procurarea de unelte.

Rog onor Ministerul dacă binevoeşte, ca în urma acestor fapte lăudabile, să aducă mulţumiri D-nei Pleniceanu şi să fie rugată a veni în ajutor pentru procurarea de unelte.

Diriginte, Marin Popescu D-lui Ministru al Cultelor.

SJAN Gorj, fond Gimnaziul Industrial de Băieţi Vădeni, dos. 1/1918, f. 2 f.v., orig., rom.

Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, DOCUMENTE (1916–1919), Vol. I


2% din impozitul pe salariu

  • Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a activităților EEF, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Leave a Comment