Share
Liga Studenților – Iași vine cu noi!

Liga Studenților – Iași vine cu noi!

  Hai la Arcul de Triumf! 4 august, ora 17, Marșul Românilor: Piața Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Piața Victoriei.

Liga Studenților din Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, condusă de prietenul nostru Silvian Emanuel Man, organizație cu un puternic caracter creștin şi anticomunist, va participa printr-o delegație numeroasă la manifestările prilejuite de Centenarul intrării Armatei Române în Budapesta şi al eliberării Ungariei de comunism, organizate de Asociația Calea Neamului. 

Iată că sunt si tineri intelectuali în această țară care-și iubesc Eroii, care privesc cu nădejde spre Paginile Glorioase ale Istoriei, având certitudinea că au menirea să scrie altele pentru Prezent si generațiile viitoare. Sunt tineri din această organizație care au fost cu noi în multe dintre acțiunile noastre desfăsurate în Covasna şi Harghita, pe ulițele desfundate de noroaie ale satelor. Am fost cu Ovidiu Comanac pentru a dărui un strop de bucurie celor aflați în nevoie si în bisericile unde cântecul românesc se aude laolaltă cu rugăciunea, ne-am închinat împreună cu preşedintele Ligii, Silvian-Emanuel Man. Cât zbucium este în sufletul acestor tineri, câte întrebări si speranțe sunt în mintea lor la început de viață pe propriile picioare… o singură certitudine însă cu siguranță o au: datoria de a fi români. Datoria de a nu-l uita pe Avram Iancu, studentul la drept care-a ridicat Ardealul la Lupta Națională. Exemplul Crăișorului Munților a fost invocat de Silvian si cu prilejul festivităților din acest sfârşit de an universitar. 

Haideți fraților la Arcul de Triumf, ca împreună cu studenții noștri, să-i cinstim așa cum se cuvine pe Eroii Armatei Române, care au fost acum 100 de ani Stavilă în calea bolșevismului ce amenința întreaga Europă!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook  

Leave a Comment