Share
CÂTEODATĂ SIMT DORINȚA..

CÂTEODATĂ SIMT DORINȚA..

Câteodată simt dorința 
– Vă spun foarte serios! –
Pentru unele răspunsuri
Să vorbesc chiar cu Hristos.

Lumea a luat-o razna
Și creștinii tot la fel..
Nu mai este ca pe vremuri..
De-aș putea vorbi cu El..

Nu o oaie dintr-o sută
Se-ncâlcește-n mărăcini;
De-abia zece dintr-o mie
Se mai pot numi creștini!

Cade lumea în păcate,
Dar nu vor să îi ridici..
Avem sfintele canoane,
Însă cui să le aplici?..

Nu mai e respect de preoți
(Unii chiar ne cheamă „BĂI”!!)
Toți sunt buni în lumea asta,
Numai noi suntem cei răi..

Toate sfintele duminici,
Doar la shopping îi găsești
Și-n indiferența asta,
Să te lupți să-i mântuiești..

Am primit atâtea daruri
De la Dumnezeu din cer
Și mă uit mâhnit la ele,
Căci n-am cui să le ofer..

S-a dus epoca de aur
A Bisericii creștine..
M-am obișnuit cu gândul:
Am cu ce, dar n-am pe cine!

De aceea simt dorința
-Bine-ar fi de aș putea-
Domnului să Îi dezvălui
Toată frământarea mea,

Să-mi ridice sus moralul,
Cum făcea cu-ai Săi demult,
Să-mi mai dea vreo două sfaturi,
Iar eu fericit s-ascult..

Preot Sorin Croitoru


 Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook  

Leave a Comment