INSTINCTELE SOCIALE: Instinctele de familie

  Războiul izbeşte mai ales în instinctele sociale: de familie şi de naţie. Urgia războiului pătrunde în sanctuarul binecuvântat al familiei.

a) Iubirea părintească este zdrobită când cel trimis la moarte este un tânăr de-abia ieşit din copilărie. Jalea deznădăjduită a milioane de mame, care au umplut lumea întreagă cu ţipetele durerii lor nemărginite, îţi arată imensitatea sacrificiului ce se cere acestor nenorocite martire. Şi notaţi bine că este vorba de cel mai puternic sentiment instinctiv, care le împinge chiar şi pe animale să-şi dea bucuros viaţa pentru a o salva pe cea scumpă a progeniturii. Astfel sunt răsplătite grijile, lacrimile, nopţile albe din timpul nenumăratelor boli ale copilăriei. Astfel este spulberată ţinta pentru care părinţii şi-au jertfit munca unei existenţe întregi. Astfel este nimicită speranţa bietei mame, care de multe ori şi-a crescut fiul în lipsurile sărăciei şi în privaţiunile văduviei.

b)Iubirea conjugală este sfâşiată când cel care este soldat a atins maturitatea şi este însurat. Acest sentiment instinctiv, duios şi delicat nu poate rezista forţei brutale care-l smulge pe soţ din braţele soţiei şi îl aruncă în plin măcel. Legătura divină a familiei, adică pactul fundamental al omenirii, este astfel iremediabil distrusă, de o nemernică mână omenească.

c)Bineînţeles că instinctul de dominaţie şi de subordonare în familie este şi el suprimat, prin îndepărtarea şefului acestei minuscule societăţi omeneşti. Copiii care supravieţuiesc dezastrului, nemaiprimind o educaţie familială serioasă, sunt destinaţi să fie rău nărăviţi, să se dezbine între ei şi să constituie un teren favorabil pentru toate viciile.

d)Instinctul de proprietate este şi el grav atins prin război. Într-adevăr, când tatăl a fost luat, i s-a răpit familiei singurul ei sprijin, singura fiinţă care procura hrană familiei. Şi, într-adevăr, după plecarea acestui reazem nepreţuit, nenorociţii lăsaţi în urma lui, în voia întâmplării, cad adesea într-o neagră mizerie şi rămân pe drumuri, fără nici un ajutor.

1. În ceea ce priveşte locuinţa, este de ajuns să spui că soarta care o aşteaptă în timp de război poate fi descrisă prin următoarele cuvinte fatidice: evacuarea, bombardarea, dărâmarea, incendierea şi mai ales devastarea.

2.Terenul sau bucata de pământ care produce hrana organică a familiei rămâne în mod fatal în paragină, din cauza lipsei de braţe şi de vite de muncă, când nu este pustiit sau cu totul distrus de efectele cumplite ale uneltelor omorâtoare de oameni. 3.Cât despre provizii, ele sunt confiscate mai întâi de conaţionali, apoi de duşmani* şi nu mai pot fi reînnoite din cauza necultivării pământului, a rechiziţionării animalelor de transport, a întreruperii comunicaţiilor şi mai cu seamă a mizeriei în care ajunge să cadă marea majoritate a populaţiei. 

Dr. Nicole Paulescu, CELE PATRU PATIMI și remediile lor, Editura Vicovia, 2014, p. 93-94

*Când vrăjmaşul a invadat ţara, suferinţele băştinaşilor ajung la culme. Proprietatea încape pe mâna unor lupi flămânzi, care nu lasă decât ceea ce nu pot să ia. Nu mai pomenesc de jafurile asupra negustorilor, meseriaşilor, agricultorilor, a căror avere mobilă (mărfuri, maşini de tot felul, produse industriale, cereale, vite, păsări, vinuri etc.) a fost confiscată în totalitate şi trimisă în străinătate; nici de devastarea caselor refugiaţilor, din care s-a încărcat în camioane, automobile şi s-a expediat peste graniţă totul, de la covoare scumpe până la ultima otreapă de bucătărie. Dar intruşii au mers cu neomenia până acolo că, în toiul iernii, i-au dezbrăcat în stradă pe trecători de paltoane şi blănuri; au intrat în casele oamenilor săraci şi au luat aşternuturile, cearceafurile, plăpumile, saltelele, ba încă la mulţi chiar rufele; în sfârşit, pe un ger cumplit, au smuls fără milă plăpumile ce-i înveleau pe copilaşii zgribuliţi de frig.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook