Share
CÂND A ADORMIT MARIA..

CÂND A ADORMIT MARIA..

Când a adormit Maria, plâns-au văduvele toate,
Plâns-au cu amar săracii și orfanii din cetate,
Căci ca Maica lor cea bună nu aveau să mai găsească,
Iar acum dormea-ntre scânduri, gata să îi părăsească..

Mare jale îi cuprinse.. Se credeau bătuți de soartă..
Avuseseră o mamă și era acolo, moartă..
Trupul ei mărunt și firav, neînsuflețit și rece
În mormânt săpat în stâncă era pregătit să plece..

Câte amintiri frumoase le veneau acum în minte..
Cine nu se încălzise cu-al ei zâmbet blând, cuminte,
Cine, oare, nu ceruse sfatul ei, balsam pe rană,
Cine, oare, nu primise vreo hăinuță de pomană

Împletită de acele mâini micuțe de copilă,
Oferită cu tot dragul de-acel suflet plin de milă?..
Da, Maria le fusese o adevărată mamă,
Ajutându-i ca să treacă peste lipsuri, peste teamă,

Întorcându-i din greșeală deseori pe calea bună,
Învățându-i cu răbdare ce să facă, ce să spună,
Îndemnându-i totdeauna să trăiască în iubire
Fiindcă – le spunea Maria- dragostea-i a noastră fire..

Unii dintre cei în vârstă, care-acum plângeau cu jale,
Făceau parte din aceia care-au mers pe-a Crucii Cale,
Îi văzuseră Mariei disperarea, groaza, plânsul
Pentru Fiul ei, Mesia, (căci crezuseră într-Însul)..

Alții, tot creștini și-aceștia, făceau parte din mulțime,
Când primiră ucenicii Duhul Sfânt la Cincizecime.
Erau martorii minunii când în multe limbi vorbiră
Și la predica lui Petru, bucuroși se convertiră..

Toți aceștia pe Maria o considerau regină
Și-o rugau să îi primească-n viața care va să vină,
Când Mântuitorul lumii, Fiul ce Se preaslăvise,
Se va coborî din ceruri tot la fel cum Se suise..

Toți credeau în Înviere și în viața viitoare,
Dar așa-i când moare omul, de-ai ținut la el, te doare..
Da, nădejdea-n Înviere oarecare pace-aduce,
Însă pierderea persoanei va rămâne-n veci o cruce..

Și așa a fost în ziua când a adormit Maria:
S-au vărsat atâtea lacrimi, că se umezise glia..
Toți treceau pe dinainte și-și luau la revedere,
Copleșiți fiind cu totul de a inimii durere..

Poți s-alini cu vorbe pruncii când mămica-i părăsește?..
Care vorbă îi alină, care vorbă-i liniștește?..
Tot la fel au plâns în hohot toți sărmanii din cetate,
Căci Măicuța lor cea bună, să-i ajute nu mai poate..

Plâng și eu, văzând cu mintea cele ce se petrecură,
Cerul varsă peste câmpuri picături de rouă pură,
Norii plâng cu glas de tunet, revărsându-se-n șuvoaie,
Pogorând din înălțime lacrimi grele-n chip de ploaie..

Dar așa a fost să fie.. Trebuia și ea să moară
Ca să fie preaslăvită Maica Pururea Fecioară
Precum grâul care moare mai întâi, apoi învie,
Precum Fiul mort pe Cruce și-acum viu pe veșnicie!

Moartea ei a fost o simplă treaptă către Înviere,
Fără tulburări și spaime, fără chinuri și durere,
De aceea moartea Maicii „Adormire” se numește
Și cu multă bucurie astăzi se sărbătorește.

Întristați au fost creștinii când în sicriaș au pus-o,
Plini de fericire sfinții, când Hristos în cer le-a dus-o..
Fericiți și sfinții îngeri, că-și primeau Împărăteasă,
Fericită-ntreaga lume, având Mamă-n cer miloasă!

Te slăvim, Iisuse Sfinte, pentru ale Tale haruri,
Veșnică recunoștință, căci ne-ai copleșit de daruri,
Iar din cele revărsate peste noi cu îndurare,
Preacurata Ta Măicuță este DARUL CEL MAI MARE!

de Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment