Share
Doctorul Mihai Tîrnoveanu este anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu, a dăruit icoane și a înălțat troițe!

Doctorul Mihai Tîrnoveanu este anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu, a dăruit icoane și a înălțat troițe!

   Într-o Românie în care interlopii mișună întocmai ca o turmă de oi fără păstor, Doctorul Mihai Tîrnoveanu este anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu, a dăruit icoane și a înălțat troițe! <CNCD, adică “Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării“, este o instituţie totalitară specifică regimurilor fasciste/comuniste. Aceasta instituţie reuneşte organele de cercetare de tip poliţie, procurorul care formulează acuzările și  instituţia judecătorul. Astfel, ei cercetează, audiază, găsesc vinovat şi dictează sentinţa, care în general este o amendă. Doctorul Mihai Tîrnoveanu se face vinovat, în opinia unor extremiști maghiari, ca il iubește pe Mihai Eminescu. Este o instituţie care ne aminteşte de perioade tulburi din istoria noastră, pe lângă faptul că este total neconstituţională>, informează Războiul informațional

  „Vinovat c-am dăruit Icoane și am înălțat Troițe pentru Inima Țării împreună cu mii de români, împreună cu frații și surorile mele de credință și sânge. Capul sus români, nu mă opresc!

Capetele de acuzare către CNCD formulate de ”Fundația Szekler Monitor” pe baza a 14 texte scrise de mine și a întregii mele activități practice (acțiunile): ,,Pe baza celor de mai sus solicităm: să constatați că persoana reclamată de noi se face vinovat de: discriminare, hărțuire, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină, instigare la ură rasială sau națională, comise pe bază de apartenență la o comunitate etnică, și să luați următoarele măsuri legale: să-l sancționați pentru aceste fapte …”(vedeți foto 2 și 5). 

  Da, îi deranjează pe unii și Icoana Ortodoxă și Troițele noastre Sfinte. Le-au pus la grămadă în ”întreaga activitate” ca să nu o spună de-a dreptul, dar înțelegem cu toții că cele peste 2000 de icoane ortodoxe și sutele de cărți de rugăciune ortodoxă dăruite de românii din toată țara fraților lor din Covasna și Harghita, de-a lungul acțiunilor noastre comune nu le cad bine. Unora nu le cade bine afirmarea Ortodoxiei în Inima Țării, Troițele ridicate pentru Martirii Neamului Românesc le încurcă planurile, căci ne privesc ca pe niște venetici, rădăcinile, urmele românilor care au trăit aici de milenii se vor a fi șterse, mormintele Martirilor uitate.

Nu, nu vom uita nicio picătură de sânge, nicio lacrimă, nicio rană ce s-a deschis și nu s-a închis încă pentru acest Pământ. Oasele Strămoșilor se fac Scară. Pe Ea urcăm Calea Neamului din Mormintele lor de pe pământ, către Cer, pentru a le putea vedea mai de aproape Ochii ce nu se închid, Ochii lor nemuritori ce luminează în Lumânări și Stele.”

Mihai Sorin Tîrnoveanu

,,Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
.
Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
.
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!”

Integral aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment