Share
Imperative naţionale şi politică militantă

Imperative naţionale şi politică militantă

  Teorii abstracte de cosmopolitism, importate de aiurea, s-au împrăştiat pe  nesimţite şi au slăbit, cu încetul, simţul conservării naţionale al românilor. Ele au introdus, în mecanismul nostru politic, fraza goală în locul realităţii. De libertăţile politice se folosesc numai privilegiaţii. Clasele de jos ale societăţii au fost lăsate pradă exploatatorilor de pretutindeni – fiind astfel nevoite să facă faţă concurenţei elementelor străine, strâns legate prin instituţiuni de ajutor mutual şi de protecţiune a fiecăruia de către toţi ceilalţi.   

O serie dintre comandamentele strategice ale naţiunii se reflectă, programatic, în documente politice doctrinare elaborate de principalele formaţiuni politice din România. Cu titlu exemplificativ, din respectiva categorie de documente, spicuim formulări precum:  „Libertatea omului fiind cel dintâi drept, noi nu primim intervenirea (nu suntem de acord cu intervenţia n.n.) autorităţilor în exercitarea acestui drept decât pentru a-l proteja şi a-l garanta, oricând el n-are nimic incompatibil cu ordinea publică, cu garanţia şi cu dreptul altuia”.*

„Partida liberală trebuie să susţină garantarea şi dezvoltarea în legi pozitive a libertăţilor cuprinse în Constituţiune (adică implicit şi pe cea a comerţului n.n.), înlăturarea oricăror măsuri ce ar tinde a le nimici, a le restrânge sau a le supune la buna voie a puterii”.**

Căci, „fără un comerciu, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicaţie şi institute de credit, acelea nu pot prospera. A construi dar creditul, a completa sistema noastră de şosele şi a chema şi ajutorul vapoarelor, spre a grăbi transporturile, este mijlocul cel mai bun de a înlesni producerea, de a ieftini exportarea produselor noastre”.***

„S-a pierdut din vedere (imputarea este adusă guvernării liberale n.n.) c ă conducerea intereselor generale nu este afacere de sentiment, ci constituie o ştiinţă, şi că baza nestrămutată a acestei ştiinţe este conservarea individualităţii naţionale şi conformarea legilor organice cu gradul de cultură şi cu mijloacele de producţiune ale acestui popor. Şi, în adevăr, teorii abstracte de cosmopolitism, importate de aiurea, s-au împrăştiat pe nesimţite şi au slăbit, cu încetul, simţul conservării naţionale, aşa de vioi şi de puternic altădată, la români; şi aceste idei, vătămătoare chiar în ţările luminate şi puternice de unde s-au luat (atunci când au fost aplicate prematur n.n.), au devenit un adevărat pericol pentru naţiunea noastră mică şi slabă. Dorinţele de progres şi libertate nechibzuite au introdus, prea adesea, în mecanismul nostru politic, fraza goală în locul realităţii. Ele se mulţumesc cu etichetele instituţiunilor progresului, fără a căuta dacă acele instituţiuni pot rodi la noi, şi cer şi altele, mai costisitoare şi mai neroditoare. Urmările acestor tendinţe erau lesne de prevăzut: instituţiunile cele mai folositoare au devenit numai o sarcină bugetară, libertăţile publice folosesc numai la câţiva oameni luminaţi; iar pentru marea majoritate a populaţiunilor (cetăţenilor ţării n.n.), au devenit de o parte o armă de exploatare a celor (folosită de cei n.n.) mai abili şi mai puţin scrupuloşi, de alta un mijloc de aţâţări şi de discordie între proprietari şi muncitori, cei doi factori principali ai avuţiei naţionale. Clasele de jos ale societăţii; presupuse libere din cauză că avem una din constituţiunile cele mai liberale din Europa – pe când libertatea numai le exploatează, fără ca ele să se bucure de dânsa -, aceste clase au fost lăsate fără protecţiune în prada exploatatorilor de pretutindeni şi în faţa concurenţei elementelor străine, strâns legate prin instituţiuni puternice de ajutor mutual şi de protecţiune a fiecăruia de către toţi ceilalţi. De aceea, meseriaşii români se împuţinează prin oraşe şi sătenii sărăcesc. Este onoarea conservatorilor, oricare a fost steagul sub care au luptat, de a fi denunţat, totdeauna, aceste tendinţe nesănătoase şi de a fi prevăzut, totdeauna, aceste rezultate fatale”.****

  • Radu Mihai CRIŞAN, SPRE EMINESCU Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Ediţia a IV-a (reeditare după ediţia a III-a revizuită) Editura TIBO BUCUREŞTI, 2008, p. 253. 

*Programa din 1863 a Partidului Naţional Liberal, în Damian Hurezeanu şi George Sbârnă, Partide şi curente  politice în România – 1821-1918. Programe şi orientări doctrinare – 150 de surse originale, Editura Eficient, Bucureşti, 2000, pag. 116, 117 

**Programa din 1866 a Partidului Naţional Liberal, ibidem, pag. 118 

***Programa din 1867 a Partidului Naţional Liberal, ibidem., pag. 122 

**** Programul  din 1880 al Partidului Conservator, ibidem, pag. 206, 207 


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment