Share
Din lampă

Din lampă

Cu mâinile mângâiate de înaltul alb al zăpezii,
de haina ce îmbracă inelele lemnului din vatră,
odihnesc în lumină, dans pe retina amintirilor,
sticlele lămpii bunicii, dragostea ce azi răsfață.

O buchie de carte flămând se lasă descoperită,
O alta prinde viață pe o filă în al anilor calendar,
o privire se strecoară îngemănată peste grijile,
ce mâine vor avea nevoie de clipele zilei de azi.

Multe inimi într-o cămară, o singură lampă-n cui,
mistuind povesti, fum de amintiri, într-o suflare,
în trosnetul focului ce aruncă scântei nimănui,
în clarul nopții, bucuria liniştii, şi mila Domnului.

O rază se duce unde ochii mamei stau odihniți,
rupându-i firul gândului, însuflețit în călătorie,
glasul copilului, ce se doreşte pe brațul stâng,
în sentimente dătătoare de miresme-n bucurie.

Cad gânduri pe-o scoarța veche a unui copac,
ce aprinde lampa timpului, mocnită scânteie, 
în cuvinte din vatra dragă a icoanei din perete,
a mamei devenită bunică, taină sacră, femeie.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment