Share
DOCUMENT nr. 2380/26 Iunie 1917 din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Ministerul Justiţiei. Direcţiunea Afacerilor Judiciare

DOCUMENT nr. 2380/26 Iunie 1917 din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Ministerul Justiţiei. Direcţiunea Afacerilor Judiciare

Iunie 26, Bucureşti:

                                                  Ministerul Justiţiei  

Direcţiunea Afacerilor Judiciare                                                                                 No. 2380/26 Iunie 1917

Domnule Judecător

  Fiind informat că se ivesc dificultăţi în ce priveşte executările şi procedurile pe cari portăreii le îndeplinesc în cuprinsul judeţelor, precum şi în transmiterea comisiunilor rogatorii de la o autoritate judecătorească la alta, am intervenit la Administraţia Militară în România spre a se lua măsurile necesare în această privinţă, pentru a se înlesni mersul justiţiei.

În răspuns am primit acum adresa No. 3207/1917, prin care se arată că ordinele de executare şi actele sau procedurile cari, potrivit legii, urmează a fi îndeplinite prin portărei, pot fi date acestora spre executare, dacă se cunoaşte după formă şi conţinut că e vorba de asemenea acte ju- decătoreşti, anexându-se când este cu putinţă, şi o traducere în limba germană.

În ce priveşte comisiunile rogatorii, ele pot fi încredinţate părţilor interesate sau împuterni- ciţilor lor, spre a le aduce autorităţilor judecătoreşti cărora sunt adresate, mărginindu-se această procedare numai la cazurile într-adevăr urgente.

Administraţia Militară în România a luat măsurile necesare prin comandanturile de districte ca autorităţile în drept să fie puse în cunoştinţă despre cele ce preced să să permită aducerea la îndeplinire a actelor judecătoreşti în chestiune ce li s-ar prezenta, chiar dacă nu poartă viza vreunui oficiu de control, dacă însă după formă şi conţinut se poate recunoaşte că e vorba de asemenea acte.

Gerant, Al.G. Hinna

Pr. 26 Iulie 1917.

Domnului Judecător al ocolului Novaci – Judeţul Gorj, la Novaci

SJAN Gorj, fond Judecătoria Rurală Novaci, dos. 1/1917‑1918, f. 16, orig., rom.

Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIALDOCUMENTE (1916–1919), Vol. I


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment