Share
Spirala a evoluat și-n centru eram eu…

Spirala a evoluat și-n centru eram eu…

Bogdan Lucreția Ința

Bogdan Lucreția Ința

*
Iubirea pe de-a ntregul
Frigul din suflet se-nvăluie-n iubire
când firea mea hoinară țese vers
urzit pe-o matrice apolinică,
din vise și din dor stârnind demers…
Când globul azuriu din mâna sorții
arată o corabie demult trează
pe marea lină cu acel albastru
ce-n două inimi revelează…
În două inimi ce se-aleargă
noapte și zi, cu cer ademenesc
doar astre ce-n lumină se încheagă,
dar niciodată nu se întâlnesc…
Prin străluciri de nuri și lacrimi
ne sunt, de fapt, un EL și-o EA reali,
duioși, modești și plini de patimi,
Conchid târziu că sunt duali…
Renasc apoi prin două curcubeie
ce se-mpletesc prin buze și morminte,
străbat și-acum Calea Lactee,
ținîndu-se de mână prin cuvinte…

*
Paznic de far în noapte
Eu nu pot să privesc
umbra visului tau
și nu-mi întorc privirea
sa nu-mi simt împietrirea
Visele altora sunt visele tale
iar visul meu s-a risipit în unde
pe-o apă curgătoare
și-i lacrimă pe mare
Prin nori și printre raze
eu îmi urmez cărarea
a vieții aspre soarte
cu buze și morminte
iar tu ești acum mit
un vers de un preț rar
și culmea ironiei
dincolo fericit
aici prin simțăminte
paznic de far în noapte…

*
Hei, unde ești, Ulise?
Cine-mi poate spune
cum stă treaba dincolo?
Aici îmi bate foamea-n geam…
(Foamea de mister şi setea de iubire)
Hei, unde eşti, Ulise-al mării domn?
Mâinile mele scapără raze,
ţesându-mi pânza din doruri şi nesomn…
Oare cu cine te mai vezi
în lumi crepusculare?
Eu amân tinereţea dând restart
de n-şape mii de ori pe reiterare…
Cui i-ai aprins rugul în ochi
de nu-ți mai văd corabia-n zare?
Din creştetul lunii cad aripi de îngeri,
dar tu mi le-ai zidit în mal
cu lacrimi și cuvânt de priveghere…
Negociez cu ziua pentru o înălţare;
negociez cu noaptea pentru o cădere,
iar cu viaţa măretia din val.
„Ridică-te, te-a îngheţat aşteptarea,
Zborul de fulg nu îl opri,
Înalţă-te şi nu te topi!”
(E gândul inimii… tăcerea!)

*
Necuvintele nu se pierd
Veneau necuvintele din vară,
cădeau ca frunzele în miez de toamnă
şi se aşezau pe nuanţe într-o spirală
pe teme diverse într-o noapte astrală…
Le-am spus: „Ce faceţi? Pentru Dumnezeu…”
Spirala a evoluat şi-n centru eram eu…
Ele mi-au răspuns: „Aruncă-ţi sufletul în soare,
nu-ţi fie teamă, nu mai doare!”
Şi mi-au mai spus necuvintele toate,
să nu le mai caut pe-aproape
că au plecat în ţări cu palmieri!
Să le caut în zori de primăveri?
Când îmi şopteau într-o doară:
Urcă-te repede pe-o scară
când el te mai cheamă în zori,
lin, ca o lebădă, la noi zbori!
Atunci am zburat pe un câmp cu maci,
am vrut să strig „iubesc”, ele mi-au spus „taci”…
S-au dus necuvintele-n colţul din stea,
le regăsesc suave în aburi de cafea!

*
Inimă de fluture

Am primit o inimă
prea mare,
dar vă pot păstra în ea
pe voi, visători
şi cuvinte creatoare
din stea!
E un fluturaş
ce zboară lin
prin credinţa
şi harul divin
al celor ce
iubirea înalţă
şi o desăvârşesc,
măreaţă…
Nu contează ierarhia,
ci prietenia
oamenilor dragi
sufletului meu
dintr-un popor
creat de Dumnezeu…
Aud iar,
pentru a câta oară
cântecul de vioară?
Inimă poezie,
perpetuă devenire
din adâncă suferinţă
în aripă de iubire,
tainic înrourată,
du-mă la fericire!
Tu, dor de minune,
fii propria-mi rugăciune
curată, vie, blândă,
izvor de limbă sfântă !


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Leave a Comment