Share
Teritoriul. Unitatea de măsură nu este hectarul, ci mormântul unui Erou. De la această percepție pornește totul, de la Cultul Eroilor.

Teritoriul. Unitatea de măsură nu este hectarul, ci mormântul unui Erou. De la această percepție pornește totul, de la Cultul Eroilor.

  Cât costă un hectar de teren arabil sau de munte? Un pumn de euro. Dar cât costă un hectar de morminte de eroi? Răspuns: nu se vinde. Dacă am fi avut această perspectivă niciun străin nu ar fi putut cumpăra nici măcar o palmă de pământ românesc; niciun partid politic ales de astfel de români nu ar fi avut nici măcar curajul să se gândească, că ar putea scoate la mezat pe un argint găurit, aurul, petrolul, pădurile, gazul sau orice altă bogăție naturală de pe acest Teritoriu, căci el nu ar fi stat sub semnul întrebării cât costă, ci sub semnul lui ”NU se vinde”. Păi de ce să nu se vândă? Pentru că noi, românii, suntem sub semnul Eroilor. Dar ce au făcut acești eroi? Simplu, și-au dat viața pentru ca toate acestea să ,,poarte un nume”: România; pentru ca toate acestea să fie ale noastre. Pentru ce au mai murit Eroii? Pentru Libertate, inclusiv pentru libertatea de a ne putea cunoaște și afirma Istoria, dincolo de gratiile cenzurii bolșevice, neomarxiste, comuniste sau cum vreți voi să o numiți. Străinii știu bine puterea simbolurilor, puterea lor de a mișca suflete, puterea lor de a uni oameni, puterea lor de înălța o Țară. Ei știu bine puterea Eroilor, căci au simțit-o de-a lungul Istoriei. De aceea îi îngroapă în uitare, de aceea îi scot din cărți și manuale, de aceea ne opresc să îi afirmăm, de aceea ne smintesc tinerii cu mărgele și propagandă; de aceea înstrăinează TOTUL, iar unii dintre ei ne înstrăinează până și mormintele, iar când Eroii răsar la propriu din pământul pădurilor din Valea Uzului intră în panică… panica de am avea… de am avea din nou, Cultul Eroilor reper zilnic în viața noastră. Viața noastră ar fi cu adevărat una românească și fiți siguri că acest Cult ar fi Scut și pentru Aur și Pământ și pentru Libertate și pentru Copiii noștri; iar România ar avea Oameni politici cu adevărat, nu politicieni, nu negociatori de doi bani, nu trădători în funcții înalte.
Cât costă române…?
Nu se vinde!

Mihai Tîrnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Leave a Comment