Share
Exclusiv! FSLI cere MEN acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică întregului personal didactic!

Exclusiv! FSLI cere MEN acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică întregului personal didactic!

  Comunicat de presă USLI 

 „1. La solicitarea mea, astăzi am participat la ședința Comisiei de munca din Camera Deputaților, pentru a vedea care este punctul de vedere al membrilor acestei comisii referitor la inițiativa legislativă depusă de dl senator Liviu Marian Pop conform căreia sporul de suprasolicitare neuropsihică să se acorde întregului personal didactic. Membrii comisiei au avut o poziție reticentă față de această inițiativa legislativă, cu toate că am argumentat de ce și personalul didactic auxiliar ar trebui să beneficieze de acest spor, iar președintele comisiei, dl Adrian Solomon mi-a solicitat că în ședința comisiei de marți, 9 octombrie, să nominalizez care salariați din categoria personalului didactic auxiliar lucrează efectiv și constant cu elevii, pentru a li se acordă acest spor. În opinia mea această variantă nu este de acceptat, pentru că ar crea disensiuni în rândul personalului auxiliar și nu cred că cineva dintre membrii CNL ar susține o asemenea propunere. Eu astăzi am solicitat să se acorde pentru întregul personal didactic auxiliar. Precizez că această inițiativa legislativă a fost respinsă, cu unanimitate de voturi, de Comisia pentru educație și a primit aviz negativ din partea Comisiei juridice, dar cu argumente care conțin erori, printre care și acela că această inițiativa legislativă a rămas fără obiect, deoarece prin Legea nr. 61/2019 s-a rezolvat problema acordării acestui spor, inclusiv pentru personalul didactic auxiliar, ceea ce este fals;

2. Astăzi am participat din partea CSDR la discuțiile cu conducerea PSD (Președinte-Viorica Dancilă, Preşedinte executiv-Eugen Teodorovici și Secretar general-Mihai Fifor), în cadrul căreia s-a abordat problema Legii dialogului social. S-a convenit ca săptămâna viitoare să se finalizeze discuțiile la proiectul de lege de modificare a Legii nr. 62/2011 și să se țină cont de propunerile confederațiilor sindicale (rămâne de văzut ce se va întâmpla săptămâna viitoare, după moțiunea de cenzură);

3. Mâine vom avea o discuție cu conducerea PSD în cadrul căreia se vor aborda problemele din învățământ.

Simion Hâncescu, președinte USLI


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment