Share
Trecea prin geamuri luna

Trecea prin geamuri luna

Ultimul fluture
a venit timpul să plec și eu
mi-am strâns boceluța în mână
zburând spre soare apune
o fagii mei de suflet
tu, câmpuri îmbrăcate în flori
tu, răsărit duios ca marea
tu, mare zbuciumată ce m-ai iubit o viață toată
e timpul să adorm plecând puțin
mi-e sufletul trist și lacrimă stinsă privirea
las în urmă iubiri și femei
las stâncile și valurile înspumate
las pașii ce m-au purtat odată în paradis
las curcubeul zărilor albastre
mă voi oglindi într-o bună zi în ape
gândul să mi-l poarte departe, departe, în șoapte
am dansat cu norii în ploaie
am sărutat femei
am iubit pământul ăsta sfânt
foșnesc azi clipe, plâng dureri
trec oameni de mine, prin mine
poate așa sunt
un fluture ucis în zbor spre infinitul efemer

*
Sub lacrima Ta
mi-e glasul iar însingurat
tăcerea asta mă omoară
picură dureri peste dureri
ce urcă și coboară
se pierd adânc în ochii mei
ce negru e amurgul
se stinge sub pleoapele nopții
clepsidra s-a scurs, este goală
se așează corbi negrii pe culme
doar într-un ungher părăsit
un suflet plăpând se înfiripă
sfârâmat între clipe uitate
înnod în zori pământul cu lacrima Ta
zidind mereu noi trepte către cer
să deschizi în zori pleoapele lumii
cu un surâs, cu o taină
eu caut doar un fir de orizont
la marginea timpului neumblat
visez să aprind iarăși pământul
cu un cuvânt și o floare
ca o lumină ce sfredelește necuprinsul

*
Pașii sufletului
trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubește în lume la fel
foc este în mine și în timpul prezent
nu știu azi ce nu știu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauți femeie prin vreascuri globale
mă cerți, mă alungi și mă ierți
pe urmă e ceață
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o nouă zi în altă zi
eu fugeam să mă uit
ardeam pe un rug la final
picioarele curgeau printre trepte de lut
era ceață, ploua
pe treptele lumii și în gând
apoi s-a pus ninsoarea la noi
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropiam de tine tăcut și confuz
era frig în tine, în doi
se întuneca iarăși în lume
ningea cu tăceri și dureri
nu știam dacă sunt
te chemam într-o zi, știam că n-ai să vii
ningea pe la poli
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeții sufletului, o fată
clipa asta nu tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
și dacă vii, eu cine sunt în nopți pustii
te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
clipa se stingea
și totuși ningea pe afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu
pe coapsele tale
căutam un iad
frigul mă ardea
mâinile se loveau de un sân
se scurge un timp, mai trece un veac
pașii fug, nu se ajung
între noi, părul tău, dorul meu
sărutul a rămas ireal, pe obraz
mă înțepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând
clipa se învârte
se întinde și cuprinde
trupul, gândul și femeia
ce mă așteaptă în prag
nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni la tine
peste pașii scurși

*
trecea prin geamuri luna
iarăși, iară
pulsa și timpul în odaie
într-o doară
dormeai la pieptul meu
iubire pură
doar adierea unui gând
te dezvelea încet-încet
femeie,
chip cioplit din stele
tu, cea mai dragă dintre ele
pășim spre cer
plutind în zbor
visând o clipă de amor

*
Cocorul alb
se risipesc în zare
șir lung de păsări călătoare
cad stropii cruzi de rouă
albastră este zarea dar unde e cărarea
e cerul înstelat
se scurg din ochi șuvoi
tu plângi
durerea și nemărginirea
prezentă este luna
dar unde-i soarele din noi
viața asta curge, curge neîncetat
și totul nu mai e deși era
azi toate-s triste amintiri
o zbateră eternă către nicăieri
știu, m-ai iubit
mi-ai spus atunci în acel ceas
dar totul a fost doar un trist cuvânt de bun rămas
tu ai plecat la cer în cor de îngeri
azi țipătul luminii este vuiet în pustiu
ce dor nebun și nu mai ești
decât un cocor alb cu aripi arse

Viorel Birtu Piraianu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment