Share
Eustatie – povestea unei convertiri

Eustatie – povestea unei convertiri

Mihai Valentin Vladimirescu

Deşi prima dată când îi auzi numele te gândeşti la superba insulă din arhipelagul Antilelor mici din nordestul Mării Caraibelor sau la cafeneaua din Roma unde se bea cea mai bună cafea din lume, Eustatie este de fapt numele personajului principal al celebrei Legeda aurea a dominicanului Jacobus de Varagine, cronicar italian devenit ulterior arhiepiscop de Genova. Biserica din Roma închinată lui Eustatie se află pe locul fostelor grădini ale Termelor lui Agrippa, încorporate câţiva ani mai târziu în complexul Termelor lui Nero, iar ulterior în Termele lui Alexandru Sever. Astăzi se ştie cu certitudine că în secolul al VIII-lea exista în locul respectiv o biserică Diaconia s Eustachii o basilica beati Eustachii cunoscută şi sub numele „in platana” deoarece era construită într-un pâlc de platini, în imediata apropiere a Pantheonului. Prima mărturie referitoare la „legenda” Sfântului Eustatie apare, cu toate acestea, mult mai devreme, la Sfântul Ioan Damaschinul, în  tratatul al treilea contra celor care atacă sfintele icoane (730-731), în care teologul sirian vorbeşte despre minunea arătării sfintei cruci între coarnele unui cerb, minune relatată în contextul luptei împotriva iconoclasmului, în Bizanţ. Potrivit majorităţii codicilor aghiografici, Eustatie a trăit în vremea a trei împăraţi: Titus, Traian şi Hadrian. Înainte de convertirea sa la creștinism, Eustatie se numea Placidus şi era un general roman în armata împăratului Traian. În timp ce vâna un cerb la Tivoli, lângă Roma, Placidus  este martorul unei teofanii: între coarnele cerbului vede o cruce (potrivit unor versiuni chiar chipul lui Hristos) şi aude glasul Domnului rostind cuvinte similare celor din episodul convertirii Apostolului Pavel: O Placida, quid me insequeris? O, Placidus, pentru ce Mă prigoneşti? Se converteşte, se botează împreună cu toată familia sa şi i schimbă numele în Eustatie, o formă latinizată a grecescului Ευσταθιος (Eustathios), derivat din cuvântul grec ευσταθης (eustathes) care înseamnă „stabil, bine clădit”. Numele nou, semn al naşteriii spirituale la o nouă viaţă, derivă din ευ (eu) care înseamnă „bine” şi ‘ιστημι (histemi) care înseamnă „a sta, a stabili, a aşeza”. Va urma o întreagă serie de nenorociri menite a-i încerca credința: întreaga avere îi este furată; îi mor toţi sclavii; în timpul unei călătorii pe mare, căpitanul îi răpeşte soția şi, în timp ce Eustatie traversa un râu, cei doi fii, Agapius și Theopistus, sunt înşfăcaţi de un lup și un leu, fiind totuşi salvaţi apoi de nişte fermieri. Asemenea personajului biblic Iov, Eustatie s-a întristat amarnic, dar nu și-a pierdut credința. După câţiva ani îşi reîntâlneşte familia şi îşi va mărtusiri noua credinţă atunci când refuză să aducă jerfe în timpul unor sărbători romane. Împăratul Hadrian îl condamnă la moarte, împreună cu soţia şi cu cei doi fii, prin una din cele mai crude forme de execuţie publică, Taurul din Bronz, după ce mai înainte fuseseră aruncaţi la lei, damnatio ad bestias, o altă formă de pedeapsă capitală preferată de romani. Leii din arenă refuză să îi atace, atestând schimbarea vieţii şi a statutului lui Eustatie din vânător în păzitor al creaţiei, aflat acum în armonie cu sine şi cu lumea. Pentru a-i ucide, împăratul apelează la un animal artificial, o imitaţie pervertită a creaţiei lui Dumnezeu. Această tortură înspăimântătoare apare menţionată pentru prima dată în istorie în contextul domniei tiranului Phallaris, care a condus cetatea Akragas (Agrigento de azi) din Sicilia între 570-554 î.Hr., renumit prin metodele inventive de pedepsire a celor care se ridicau împotriva lui. Interiorul taurului arăta ca o încăpere goală în care erau introduse victimele. Un foc a fost aprins sub taur, transforma statuia într-un cuptor. Pe măsură ce metalul se încălzea, cei din interior erau arşi de vii, în dureri agonizante, moartea unei persoane dând viaţă statuii din bronz prin ţipetele celor condamnaţi la moarte. În mod ironic, prima persoană care a suferit a fost inventatorul, fierarul atenian Perillos, pe care Phalaris l-a închis cu forța în interiorul statuii din bronz. Taurii erau creaturi pe care grecii îi asociau cu zeii (vezi mitul Minotaurului), astfel încât Perillos a creat statuia unui taur în mărime naturală, de dimensiuni mari, dar gol pe dinăuntru, construită în întregime din bronz, cu o ușă în lateral. Se credea că dispozitivul era echipat cu tuburi care distorsionau sunetul țipetelor victimei și le făceau să sune asemenea unui taur. Suntem obișnuiți astăzi cu sisteme electronice de procesare audio capabile să preia notele cheie și să le transforme. În antichitate se foloseau metode mecanice: pe măsură ce sunetul trecea prin țevi și spaţii metalice de forme diferite, calitatea notelor se modifica. Grecii antici aveau într-adevăr abilități în astfel de sisteme de schimbare a sunetului și, cel puţin într-un caz celebru, cel al Taurului din Bronz, l-au fost folosit într-un mod care îţi dă fiori. Interesant să remarcăm, en passant, faptul că aspecte semnificative ale martiriului Sfântului Eustatie prezintă o oarecare asemănare cu două pasaje din cartea profetului Daniel care tratează episodul acestuia în groapa cu lei şi al celor trei tineri evrei din cuptor.

Imagini pentru eustatie poveste unei convertiri
Ziarul Lumina

Ocrotitorul Madridului, patronul vânătorilor şi al pompierilor, Eustatie este sărbătorit pe data de 20 septembrie de Biserica Romano-Catolică şi de cea Ortodoxă. Părinții bisericii care au văzut în povestea de iubire dintre mire şi mireasă din Cântărea Cântărilor relația dintre Hristos și biserică s-au referit la tânărul cerb ca la o întruchipare a lui Hristos (Origen, Ambrozie al Milanului). În Cântarea Cântărilor, frumusețea iubitului este comparată cu cea a unui pui de cerb (Cântarea Cântărilor 2.9), un alt pasaj biblic veterotestamentar care face referire la cerb găsind în Psalmi: „Quemadmodum desiderat cervus ad fontes aquarum / ita desiderat anima mea ad te Deus” – „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Ps. 41.2). Timid şi sprinten, cerbul întruchipează prima datorie a creştinului: să se teamă de pericole, din calea cărora trebuie să fugă imediat. Cerbii simbolizează atât mila, având în vedere ajutorul pe care se spune că şi-l dau între ei, cât şi credinţa, prin setea care spune că îi cuprinde adeseori.

Dată fiind insuficiența informațiilor necesare pentru a stabili cu exactitate momentul nașterii legendei referitoare la viaţa sfântului este destul de dificil să conturăm şi coordonatele primelor manifestări ale cultului sfântului. Cu certitudine însă cultul său s-a extins foarte mult teritorial, ajungând să se răspândească, pe filieră bizantină, în întreaga zonă a Caucazului, inclusiv la triburile nomadice de limbă iraniană, de origine scitică-sarmatică, cunoscute sub numele de alani. Întrucât cerbul era un animal sfânt pentru aceste triburi şi pentru osetieni şi având în vedere rangul militar înalt al lui Eustatie, se pare că Æfsati, ocrotitorul păgân local al vânătorilor a fost înlocuit cu acesta. Scene din viaţa sfântului, în special cea în care Eustatie îngenunchează înaintea cerbului, au devenit un subiect des întâlnit în arta religioasă medievală, tot în această perioadă apărând şi primele piese de teatru dedicate lui. Ca o curiozitate, simbolul său, un cerb cu o cruce între coarne, apare pe sticlele băuturii Jägermeister (tradus literal prin vânător – maestru), Curt Mast, silvicultor şi vânător de origine germană, fiind considerat a fi descoperitorul faimoasei băuturi.

Viața Sfântului Eustatie este o poveste atât de complexă, de frumoasă şi de minunată, încât unii o consideră mai degrabă o legendă pioasă, decât o adevărată biografie reală, rămânând ca fiecare om să o citească potrivit gradului de înţelegere, de deschidere a inimii şi de credinţă.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment