lun. nov. 30th, 2020

Fusăi legată prin vorbă dă autor, dă când dă mama fusăi adusă pă lume…
şâ nu putui să zâc dăcât că… îmi plăcu, da’ vorba lu’ Nea Ghița al Gheorghi al Safti „… prea mă lăsai tras dă pământ şâ dă amintirea mamii” şâ-mi umplui şâ bluza dă plâns şâ nici ceapă nu curățai, nici la înmormântare nu fusăi.
Ştersăi ochii cu dosul palmii şâ mai citii o dată, ş-ajunsăi mai adânc în poala mamii, ce mă mângâie pă frunte cu o amintire, dar p-asta nu v-o mai spui…
Doar atât – Mai citii şi-mi plăcu!

*

Az’ parcă auzâi o vorbă oltenească în sat, când trecui pă lângă Dora lu’ Pascu şâ Ion a lu’ Sorescu. Mai era unu adus dâ la oraş, da ăla nu să ştie al cui o fi, ăştia doi îi tot zâceau doar atât- „Excelsioare”… parcă era dân altă lume.
Io spusăi lu’ tale, da să ai socoteală, să nu mai duci vorba şâ la altu, că o afla omu’ şâ nu să cade. Doamne fereşte, ştii tale cum e cu… gura satului slobodă…şâ zău că nu e dă bine să ne afle Dom’ Învățător Vasâlică, să ne crape obrazu’ dă ruşine, or’ să ne mai afle, feri-ne-ar Sfântu, taman în postu’ Sfântului Crăciun şâ Părintele Iosif a lu’ Ion a lu’ Florică a lu’ Ene a lu’ Pantelică a lu” Anica, că nu ne mai trece pragu’ cu icoana dă Crăciun şi nici cu chita dă busuioc cu aghiasmă dă Bobotează!

*

Zâsăşi şâ matale, mă Nea Ioniță, da auzâşi dă ăla, dă era a lu’ nimeni?
Eu crezui până atunci, că Gheorghe a lu’ Paşamandea or’ Mitică a lu’ Ivan fură ultimii, ce să aciuiară pân sat pă la noi, da uite, ajunsă şâ ăsta. Numa dă nu s-ar lega dă una mai slabă după aci, că ne strică rânduiala sâ omenia, cum făcu Paşamandea.
Paşamandea, şâ ăsta tot a lu’ nimeni, când ajunsă în sat. După aiă să însură cu una, care îi făcu doi copii şâ ce să vez’… dân cale afară dă rău. Plecă cu femeia, să o dea pă Olt şi nu să mai întoarsă dăcât el… ea nici până în zâua dă az.
Mai fu unu, a lu’ Ivan…
Cu a lu’ Ivan satu avu pace. Ăstuia nu i să auza nici limba dân gură, da mersu’ pă linie!? Să pripăşise pă lângă una mică şâ subțâre, tot ca el, da cu un picior dă două palme mai scurt. Să nu fi suflat vântu’ când erau pă drum, că îi făcea proptea la gard sâ dă să țâneau unu dă altu, da’nu să cuvenea… şâ după aia, mai să surpa şâ gardu dă blană or dă surcele, după starea omului, pă ei.
Eeeei… mă întorc la ăsta dă acu, doar stât „Excelsioare”…
Mai bine dă ajungea în zâua aiă, când să limpeza mustu şâ era zaibăru bun dă băut, şâ puteai să tragi prazu dân pământ… ceapa oltenească, bre, ce te uitaşi aşa lung la mine, or’ dumneata uitaş dă praz, dă când cu prăvălia dă la şosea, a lu’ Silvica a lu’ Măzărel a lu’ Dumitriu a lu’ Pătrăşcoaia?
Auz dumneata, Neică, să zâce că în zâua aia, nu poci să treci pă la gura podului dă păstă Olt, dâ la Slatina, dăcât dacă ai paşaport dă oltean, adicătelea un praz, taman dă aia, să nu să mai strice sângele şâ omenia dân sate, dă când cu făcătura asta cu Europa…

*

Lasă, bre, să nu-ț pară rău, că ț-ai luat muiere straşnică sâ ai făcut casă bună cu ea. Dă gura lumii ş-aşa nu te poate păzâ nici Dumnezău, dă fusăşi om bun or fusăşi om rău, până acu zâc, tot te spală, până te albeşte.
Şâ omu meu tot pripăşit ajunsă în sat, da’ io dădui dă el pă la Bucureşti, dă parcă mi să sfârşise satu…
Acu ajunsăi dă uitai şâ vorba ce-o vorbi.
Mă dusăi după el, după rânduiala satului şâ a Păstorului dă suflete, şâ cu ăştia după aci, ca să mă înțeleg, câtuş dă puțân cu ei, trebuii să învăț vorba lor, şâ să nu mai îmi las gându’ dă unde am venit.
Poate nu era rău să să fi potrivit în zâua aia, cu paşaportu’ oltenesc, da tot nu era procopsală, că dă ieşit, ieşeai, cu intratu era gâlceavă.
Vorba lungă sărăcia omului!
Soarele să ridică dă amiaz, iar io nici gând să dau drumu la foc sub oala…

15.12 2019


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns