Share
Povești cu tâlc din Marele Război (XVI).

Povești cu tâlc din Marele Război (XVI).

Despre eroii necunoscuți care au onorat ROMÂNIA MARE!

Povestea eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă din Marele Război a suscitat interesul autorităților laice și ecleziastice românești care au decis să le aducă un pios omagiu și post-mortem. Ca urmare, în mai toate parohiile din județul Gorj s-au întocmit pomelnice cu „toți ostașii care au murit în război, în lupte, fie de boli, fie ca prizonieri”. Aceste pomelnice erau păstrate și se pomeneau de către preoți ori de câte ori se slujea Sfânta Liturghie. Indicația era că „dacă erau nume puține se pot pomeni și la ieșirea cu Sfintele Daruri”.
În cazul în care membrii familiilor ostașilor morți doreau să facă parastase în cinstea acestor eroi, preoții trebuiau să le săvârșească cu toată solemnitatea, dar numai după orânduiala Bisericii Ortodoxe Române. Îndrumările în acest sens erau de a grupa toate familiile cu eroi în aceiași zi pentru pomenire, dar și pentru citirea „unui panegiric al eroilor patriei”. Apoi, preoții mergeau în cimitire pentru „…a sfinți crucile ridicate întru pomenirea ostașilor morți”.
Se interzicea cu strictețe orice „simulare de înmormântare prin îngropare în cimitire de coșciuguri și bucăți de pânză, căci acestea sunt curate superstiții”.
Practic, se transmitea tuturor credincioșilor că „oriunde vor fi îngropate trupurile ostașilor morți, Dumnezeu va primi rugăciunile, pomenirile și faptele de milostenie care se vor săvârși pentru odihna sufletelor lor”.
P.S.: în anul 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat decizia „…ca după 7 ani, osemintele ostașilor noștri și înmormântați răzleți pe teritoriul unui ținut unde s-a dat lupte, să se scoată și să se depună într-un cavou din aceea regiune sau într-un cimitir mai central”.

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment