Share
Povești cu tâlc din Marele Război (XVII). Lagărul de ostatici de la Mănăstirea Tismana

Povești cu tâlc din Marele Război (XVII). Lagărul de ostatici de la Mănăstirea Tismana

Mănăstirii Tismana i-a fost predestinat să fie și loc de închisoare în perioada ocupației germane și austro-ungare din Primul Război Mondial. Din păcate o închisoare „a patrioților români” din Oltenia care „au luptat cu cuvântul pentru România Mare”. Zidurile care o înconjurau îi dădeau alura unui castel medieval, ușor de apărat de pe metereze, dar greu de evadat înspre exterior. Probabil acesta a fost unul dintre raționamentele aducerii ostaticilor de către ocupanți, recte „a persoanelor suspecte de activitate favorabilă Armatei Române și atitudine dușmănoasă față de armata germană”.
Între 1 Mai – 6 Octombrie 1917, în lagărul de la Tismana, au fost închiși peste cincizeci de intelectuali olteni care locuiau în Turnu Severin, Calafat, Corabia, Târgu Jiu, Caracal, Râmnicu Vâlcea și Craiova, adică în mai toate orașele sau reședințele de județ din Oltenia.
Cei care au fost arestați în Turnu Severin „au fost conduși în mod înjositor, adică pe jos și însoțiți de escorte, până la Mănăstirea Tismana”. După un timp, o parte dintre aceștia au fost eliberați, iar alții au fost transferați în Bulgaria (în localitățile Troian și Filipopoli).
La 11 iulie 1917, zece persoane dintre arestații din lagărul de la Mănăstirea Tismana – între care și profesorul severinean I.Șt. Paulin – au fost transportați la Turnu Severin ca să asiste la aplicarea sentinței de condamnare la moarte a celor zece martiri, acuzați că au sprijinit grupul condus de învățătorul-erou Victor Popescu.
Din însemnările unor foști internați aflăm că „prietenul arhimandrit Ianuarie Popescu ne-a dat sprijinul cel mai desăvârșit și dezinteresat împreună cu părintele Inocențiu, la care am găsit limanul mângâierii în clipe de grea încercare (…). Purtarea lor față de ostateci servească de pildă și altora”.
Surprinzător pentru unii dintre noi, într-un Registru de vizitatori al Mănăstirii Tismana găsim o adnotare, datată 15 mai 1918, care poartă semnăturile mai multor ofițeri germani și austro-ungari între care se detașează cea a lui „Mackensen General Felden”, nimeni altul decât comandantul suprem militar din timpul ocupației germane. Oare ce căuta feldmareșalul August von Mackensen la Tismana? Să inspecteze lagărul sau să admire mirificul lăcaș de cult de la Tismana (!)?
După încheierea Marelui Război, la Mănăstirea Tismana, au fost ridicate două plăci comemorative – așezate în „gangul de la intrare, de sub clopotniță” – cu numele celor care pe parcursul anului 1917 au stat închiși aici. Unii dintre ei au revenit la Tismana în primii ani interbelici și au lăsat mai multe însemnări.
P.S. – sunt convins că pe cei mai mulți dintre Dvs. o să vă sensibilizeze condițiile de trai ale ostaticilor, comportamentul ocupanților față de ei. Aveți perfectă dreptate. Pe mine m-a sensibilizat și altceva, acesta fiind și tâlcul poveștii noastre de astăzi. Este vorba despre acea însemnare referitoare la starețul Mănăstirii Tismana și la părintele Inocențiu: „Purtarea lor (…) servească de pildă și altora”. Dacă am înțelege câți mai mulți acest deziderat!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment