mie. sept. 23rd, 2020

Bucuria sufletului este uneori închisă
În cuta adâncă, supunând privirile tale,
Brazdă adâncă şi rece întunecând raza
Ce s-ar vrea cuprinsă peste depărtare.

Aseară-mi ziceai în petale că ți-s dragă,
Aşa, simplu… o adiere de la om la om.
Văd frumusețea ce urcă cuminte-n zare,
Durerea strânsă topind lumina uneori.

Ridică copilul, ce nevinovat trăieşte
În colțul cerului cel mai înalt din tină,
Fără zâmbet. Aş dori sa-i dai surâsul,
Fără faldul ce-i apasă puterea divină!

Eugenia Bucur, 09.01.2020


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns