Lumina zorilor

Ştii tu, vifor, ce peste timp ți-ai întins aripa,
Considerând că numai tu eşti pe pământ,
Ia în brațe umbra trecutului şi cu el te du!
Aştept cerul senin, ce creşte în mine sfânt,

Să cuprindă tot frumosul acoperit prin tine
Şi o rază ce creşte din unde line şi mă vrea,
Să-mi umple privirea şi, din adânc de suflet,
Să-mi dea puterea din lumină vie prin stea.

Ora cade târzie acum peste luna împlinită,
Privirea flămândă absoarbe uitată cunună,
Visele se răsfiră primăvări, miresme bogate,
Împărtăşite tuturor în dragoste, uitată arvună.

Chem sfetnicul nopții să-mi stea la fereastră,
Străjer peste timp şi peste unele emoții rostite,
Zorii îi aştept cu rouă să-mi spele pleoapele,
Gândurile de umbra aşezată-n cernite cuvinte.

O rază îmi străbate cămara încărcată din alb
Şi-o pace adânca le dispersează lin pe toate,
Adun copilul rătăcit prin meandre înstrăinate
Şi cu nădejde pornesc prin taine mai departe.

Eugenia Bucur, 17.01.2020


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns