mie. oct. 28th, 2020

Mihail Janto

Ultimul surâs

Iubirea pradă amintirii,
e soarta noastră de acum,
să nu plângi clipa despărțirii,
nici pașii vieții pe alt drum.

Rămâi așa ca altădată,
precum erai când te-am iubit,
de-ar fi să te-ntâlnesc odată,
o clipă-aș fi iar fericit.

Și dacă vrei, te-ntorci chiar mâine,
deschis-am ușile pe rând,
îți las bucata de la pâine,
ce-am împărțit-o iar în gând.

Din cea din urmă amintire,
dezmierd privirea când ai râs,
plângeam ades’ de fericire
și azi de ultimul surâs…

Când adevăruri pot să doară,
ai șterge totul ce a fost,
durerea lor încet omoară
și totu-ți pare fără rost…

*
În stropii ultimelor ploi

Flămând de dulcele iubirii,
când anotimpuri cern mistere,
pierdut pe calea amintirii,
mi-e dor smintit de-o mângâiere.

Un vis nebun mi-e` n suflet focul,
am mers desculț prin jar și soare,
tu ți-ai săpat în mine locul,
ca umbra sorții dansatoare.

Iubirea mă străpunge lină,
iar din privirea ta scânteie,
un gând sălbatic mă domnină,
și sânii tăi dulce femeie.

Durerea ta, în noi suspine,
tu ești de-a pururea, “Marie”,
în coapse porți multe destine,
a sorții veșnică magie.

Chiar ceru-n tine îi schimbător,
ești valul ce spală nisipul,
și un zâmbet des amăgitor,
care promite infinitul.

Iubești și ierți de-i fi trădată,
îți stă pământul la picioare,
dar fie clipa blestemată,
când sufletu-ți n-are iertare.

M-ai învățat ce-i umilire,
m-ai așternut și la picioare,
un suflet după răstignire,
cu ultimul sărut ce doare.

Am plâns amar și fericire,
ca pe un ultim țărm cu soare,
sărută-mi dorul din privire,
pierdut în golul care moare.

Mai dă-mi o singură speranță,
ca în stropii ultimelor ploi,
ce plâng ades`ca o romanță,
te întorci o clipă iar la noi…

*
Lasă-mi doar o mângâiere

Tu iubire, gol de stele,
eu te-am lăsat să mă cuprinzi
și-am rămas cu zile grele,
în cioburi sparte de oglinzi.

Râd și plâng, dar cred în tine,
mi te dai pe jumătate,
doar speranța-mi aparține,
multe vise sfâșiate.

Azi mă trezești în câmp de maci,
îți simt căldura ca și-un foc,
din minți și cuget mă dezbraci,
de-ar sta doar clipele pe loc.

Flămând de tine și de tot,
când leacul pare ca un vis,
îmi ești iubire și-antidot
tu schimbi destinul ce mi-e scris.

Ștergi și lacrimi și durere,
sufletul ți-l dau doar ție,
lasă-mi doar o mângâiere,
să mă mintă pe-o vecie…

*
Am să te iert și azi

M-ai învățat ce-i dragostea fierbinte,
nu te blestem că mi-ai lăsat pieirea,
de speri să ai mai mult ca înainte,
îți dau din mine azi toată iubirea.

Poate-am gustat din fructul de păcate,
și mi-a rămas în suflet sărăcia,
eu n-am cerut nici Domnului de toate,
dar dragostea-mi era toată-avuția.

Mi-ai otrăvit și gustul de pe pâine,
îndestulându-ți pofta, nu simțirea,
am să te iert și azi, poate și mâine,
dar lasă-mi pentr-o noapte doar iubirea…

*
Iarăși copil

Fă din viață sărbătoare,
zile multe, cât mai poți,
șterge tot ce-n suflet doare ,
zilele ce-s fără soț.

Viața nu stă în tipare,
nici în dorul plin de chin,
uită tot ce-n suflet doare,
uită ultimul suspin.

Șterge și cuvântul „moarte”,
fă nou ce nu-i permis,
gândurile să te poarte
dincolo de orice-abis.

Întoarce-n suflet un impas,
dă cu piatra într-un geam
şi strigă azi cu-același glas:
„griji mai mari, n-aș vrea să am!”

Strângeți iar în brațe mama,
spune-i azi cât o iubești,
când te va cuprinde teama…
poate mâine, n-o găsești.

Fă din viață nebunie,
fură-ți visele tiptil,
desenează pe-o hârtie,
fii din nou, o zi, copil.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Iva Lacrimioara

By Iva Lacrimioara

Poet și membru al Uniunii Scriitorilor

Lasă un răspuns