mar. dec. 1st, 2020

A fost fiul dr. Dimitrie (Tache) Culcer. S-a născut în anul 1882 și a murit în anul 1969. A fost un nonconformist încă din copilărie, de altfel una dintre surori i-a și zis „Max cel Trăznit”. La vârsta de 22 de ani, în urma unui accident cu propria armă de vânătoare, a trebuit să i se amputeze piciorul. După acest eveniment a stat o perioadă la Paris unde s-a împrietenit cu G. Enescu, C. Brâncuși și dr. Petru Groza, viitorul lider comunist.
Amputarea piciorului nu l-a împiedicat să-și dorească să se înroleze în Marele Război. La început a fost refuzat, dar la intervenția generalului Ion Culcer pe lângă Marele Stat Major „a fost mobilizat cu gradul de chirurg-ajutor la Spitalul Județean din Târgu Jiu”. Mai târziu, „după înfrângerea din octombrie, spitalul a fost evacuat pe rând la Craiova, Brăila, Galați, Iaşi, Roman, şi pană la urmă la Hălăuceşti, aproape de Mirceștii lui Vasile Alecsandri”.
Deși avea un picior amputat încă de dinainte de începerea războiului atitudinea dr. Max Culcer „a fost mai presus de orice elogii! Câte 12 şi 14 ore pe zi nu se mișca dintre răniții săi, operând cu o mână sigură o intervenție după alta, tot optimist, tot vesel, ridicând moralul răniților şi colaboratorilor săi, certându-i cu asprime când greșeau, dar mângâindu-i cu blândețe atunci când sufereau. Glumele sale, adesea deșucheate, au fost însă întotdeauna tonice şi oportune”.


În anul 1918 s-a reîntors din Moldova. Avea gradul de locotenent și primise „Meritul Sanitar Clasa I, Virtutea Militară și alte două medalii”. Și mai avea ceva la el, „ca trofeu de război ducea o cutie de tablă plină cu schijele şi gloanțele extrase din diferite răni. Printre acestea avea şi două monede de argint, strâmbate şi găurite de glonțul care-i găurise portmoneul. Rănitul era un evreu, comerciant, şi banii aceștia îi salvaseră viaţa. Mă, numai unuia ca tine putea să-i dea în gând să-și ascundă banii în corp, râdea el”.
De felul său dr. Max Culcer era un năstrușnic. Spre exemplu, la Paris pe când se plimba pe B-dul St. Michel purta o căciulă ţurcană şi un cojoc de lână de la el din Gorj, iar de multe ori cânta din fluier; alteori călătorea cu propriul copil într-o paporniță!
În ultima parte a vieții s-a confruntat cu tenebrele regimul comunist fiind acuzat de chiaburie de unul dintre noii potentați locali. A scris și o scrisoare fostului prieten din tinerețe, dr. P. Groza. În cele din urmă a fost reabilitat și i s-a aprobat chiar o „pensie de merit”, motivată și de comportamentul lui din Marele Război.
P.S. – în curtea bisericii din Dobrița unde a fost înmormântat există și un bust din tinerețe al dr. Max Culcer (sperăm să mai fie!), operă a prietenului său Al. Severin, artistul care a conceput și monumentul original al generalului Ion Culcer din Cimitirul de Onoare din Târgu Jiu.

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns