sâm. nov. 28th, 2020

de Cristian Patrascu

Să vă povestesc ceva, cu speranța că cei care se vor apuca de citit și vor mai și finaliza vor rămâne nițel câștigați:
Avem un politician, să-i spunem „P1”, care se luptă în principal cu un alt politician, să-i spunem „P2”, și care, pentru un anumit organ media, să-i spunem „M”, în ziua „Z1”, s-ar prea putea să fie cel mai rău om, la modul cel mai general, din câți sunt și se găsesc. El e lider de partid și parlamentar și, faptic și real, e corupt până în măduva oaselor. Deci pentru „M”, în ziua „Z1”, politicianul „P1” nu este doar corupt, dar este slab ca politician, „prost”, intelectual, și „hoț”, ca politician (și „borfaș”, ca afacerist)… sau acele exprimări pe care ziaristul nu poate să le scrie și trebuie să găsească sinonime acceptate legal…

De aici plecăm…
Etapa 1: Politicianul „P1” vrea să semneze cu acel organ media „M” un contract de publicitate generos pentru una dintre firmele sale …Bine, în acte nu este a sa, dar toată lumea știe că este a sa… Redactorul șef anunță colectivul redacțional că s-a semnat acel contract, în ziua „Z2”, atât de benefic pentru societatea comercială, așa cum este, în fond, organul media.
Etapa 2: Politicianul „P1” are un punct de vedere „pertinent”, în ziua „Z3”, asupra unei chestiuni „punctuale”, care îl defavorizează pe „P2”. Redactorul șef este de părere că acesta trebuie consemnat în mod „obiectiv” în ziarul pe care îl conduce. Acum, pentru redactorul șef, și implicit pentru colectivul redacțional, „P1”, cu toate păcatele sale, nu mai este un politician chiar atât de rău. Ba chiar a spus niște lucruri, și acestea erau destul de importante și le-a spus chiar bine, modul în care a făcut-o este acum acceptabil intelectual, dar și politic. „M” este acum în zona neutră față de „P1”.
Etapa 3: Politicianul „P1” atacă un alt politician, pe„P2”, de la putere sau din opoziție, pe un caz de „hoție” sau „prostie”. „P2” este un alt politician la fel de „prost” și „hoț” sau poate și mai și (cine știe? …Redactorul șef știe! El este de convingerea că, oricât de corupt și slab („hoț” și „prost”) ar fi „P1”, „P2” este și mai și). Organul media „M” trebuie să ia atitudine, doar nu poate rata subiectul!, și se va situa de partea politicianului „P1”, care acum are un canal deschis către „M”, în special redactorul șef, pentru a-i comunica gândurile și ideile sale, devenite între timp valoroase. Relația s-a cimentat între timp și social, prin întâlniri la fel de sociale, în care doar „P1” plătește, iar reprezentantul „M”, redactorul șef… s-a bucurat de viață, în ziua „Z3”.
Etapa 4: „P1” este atacat de adversarul său „P2”, în ziua „Z4”, iar „M” ia atitudine, pentru că, în modul în care redactorul șef se va adresa către colectivul redacțional, „prietenul nostru”, politicianul „P1”, un om politic „cinstit” și „inteligent” este atacat într-un mod „mișelesc” și „stupid” de către politicianul „P2”. „M” este acum în zona militantismului față de „P1”. Iar „P2”, pentru „M” s-ar prea putea să fie cel mai rău om, la modul cel mai general, din câți sunt și se găsesc…

Dar m-am luat cu vorba și am uitat să vă povestesc ceva:
Avem un politician, „P2”, care se luptă în principal cu un alt politician, „P1”, și care, pentru un anumit organ media, „M”, în ziua „Z4”, s-ar prea putea să fie cel mai rău om, la modul cel mai general, din câți sunt și se găsesc. El e lider de partid și parlamentar și, faptic și real, e corupt până în măduva oaselor. Deci pentru „M”, în ziua „Z4”, (care pentru politicianul „P2” este „Z1”) „P2” nu este doar corupt, dar este slab ca politician, „prost”, intelectual, și „hoț”, ca politician (și „borfaș”, ca afacerist)… sau acele exprimări pe care ziaristul nu poate să le scrie și trebuie să găsească sinonime acceptate legal…
De aici plecăm…
Etapa 1: Politicianul „P2” vrea să semneze cu acel organ media un contract de publicitate generos pentru una dintre firmele sale. Bine, în acte nu este a sa, dar toată lumea știe că este a sa…

…Aaa, mi-am amintit! V-am mai spus asta, pe când vorbeam despre „P1”. Și acum o să credeți că în Etapa 2 politicianul „P2” va avea un punct de vedere „pertinent” asupra unei chestiuni „punctuale”, care îl defavorizează pe „P1”, iar redactorul șef va fi de părere că acesta trebuie consemnat în mod „obiectiv” în ziarul pe care îl conduce.

…Da, așa s-ar putea încheia povestea, iar organul media „M” ar fi, în final, „obiectiv”, cum pretinde, nu? …Asta dacă nu am mai avem un politician, să-i spunem „P3”, care se luptă în principal cu alți politicieni, „P1” și „P2”
…Hai că știți de acum… El nu are o afacere, dar are un prieten care are niște afaceri… Ar fi bine ca acesta să semneze cu „M” un contract de publicitate generos pentru una dintre firmele sale, nu? Ca să intre în Etapa 1, pentru că, deocamdată, pentru „M”, în ziua „Z1”, politicianul „P3” nu este doar corupt, dar este slab ca politician, „prost”, intelectual, și „hoț”, ca politician… sau acele exprimări pe care ziaristul nu poate să le scrie și trebuie să găsească sinonime acceptate legal
…Cred că m-am cam repetat în povestea asta… Dar rețineți esențialul: Dacă „P1”, „P2” și „P3” vor parcurge etapele de la „Z1” la „Z4”, „M” ar putea fi chiar „obiectiv”, așa cum pretinde, iar „opinia publică” să se bucure de „independența presei” …Asta cu condiția să nu existe un politician, să-i spunem „P4”. Care ar putea să parcurgă etapele de la 1 la 4 și de la „Z1” la „Z4” ca să nu mai fie atât de „prost” și „hoț” …Pentru „opinia publică” …Totul pentru „opinia publică”, se înțelege! Dar, ce, am uitat să vă spun esențialul?! …O gravă eroare! Totul se întâmplă pentru „opinia publică” și dreptul ei la o „informare obiectivă”!!!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns