Dum. sept. 27th, 2020

Asociația „Calea Neamului” organizează, duminică, 1 martie, începând cu ora 17:00,  la Palatul Cotroceni, la statuia „Leul”, o adunare publică al cărei scop este apărarea limbii române ca singură limbă oficială în România, potrivit unui comunicat al asociației. Totodată, Asociația solicită președintelui Iohannis să respingă Legea de aprobare a OUG 57/2019 prin care limba maghiară devine în mod neconstituțional a doua limbă oficială în stat, consemnează Active News

„În aceste condiții, am hotărât să apelăm la Președintele României care, conform articolului 80 din Constituția României, este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării,  pentru a stopa efectele ordonanței de urgență emisă de Guvernul PSD-ALDE, la presiunile UDMR și ale Ungariei”, se spune în comunicat. Potrivit organizatorilor, o astfel de ordonanță nu face altceva decât să ducă la disoluția autorității statului român în zone ale țării în care populația românească este redusă numeric și să favorizeze obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, obiectiv public asumat al UDMR.
„Solicităm Președintelui României să  respingă Legea de aprobare a OUG 57/2019 la momentul în care aceasta ar fi aprobată în forma actuală de Parlamentul României și trimisă către Președintele României.  Menționăm că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională despre neconstituționalitatea ordonanței de urgență privind Codul Administrativ, dar a contestat doar forma, respectiv caracterul de urgență, și nu aspectele de fond ale ordonanței, printre care se află articolele privind folosirea limbilor materne ale minorităților naționale în administrație și acordarea pensiilor speciale, contestate de majoritatea societății românești. În aceste condiții, în data de 12 februarie a.c., Curtea Constituțională a respins sesizarea Avocatului Poporului”
, precizează comunicatul asociației Calea Neamului.

Asociația amintește că a atras atenția și în anii 2018 și 2019 că textul de lege menționat „impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităților naționale nu doar autorităților administrației publice locale, cât și a serviciilor publice deconcentrate și a instituțiilor publice aflate în subordine, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituție. În acest fel, se nesocotește obligația constituțională a existenței unei ponderi semnificative ca premiză a folosirii limbii materne a persoanelor aparținând unei minorități naționale în relația cu autoritățile publice, pragul de 20% devenind opțional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul consiliilor locale și județene sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituțiilor sau autorităților cu conducere unipersonală”.

„Reamintim că, în urma marșului de protest pe care l-am organizat în anul 2018 la București, în data de 29 iulie, a sesizărilor de neconstituționalitate formulate de peste 50 de parlamentari și de Președintele României, Curtea Constituțională a respins, în ansamblul său, Legea privind Codul Administrativ al României. 
De asemenea, solicităm Președintelui României să nu promulge Legea pentru  modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației (L159/10.02.2019), proiect de lege al UDMR, votat în Senatul României, prin care toate universitățile – indiferent dacă au sau nu secții în limbile minorităților – au obligația să pună la dispoziția candidaților minoritari subiecte de admitere în limba minorității. Legea include și elemente specifice drepturilor colective, interzise constituțional și nerecunoscute în dreptul internațional sau al UE, cum ar fi: „organizarea, reorganizarea, desființarea oricăror formațiuni de studiu, inclusiv cel simultan pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale existente, se pot realiza cu avizul conform al Ministerului Educației și Cercetării, Comisiei de învățământ și tineret a Consiliului Minorităților Naționale, aflat în coordonarea Departamentului de relații interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, și al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României”; România legându-se singură în politicile publice de avizul UDMR care transpune în România elementele programului guvernului Viktor Orban, cu acele încălcări de suveranitate ale României prin caracterul și natura programului de reunire a cetățenilor maghiari dincolo de granițe și de cetățenia statului român”.

La manifestarea organizată la Palatul Cotroceni sunt invitați toți românii, indiferent de orientarea politică. Nu vom admite însă arborarea steagurilor și însemnelor partidelor politice. Singurul steag care va flutura la acest miting va fi tricolorul românesc, se mai spune în comunicat.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns