mar. sept. 29th, 2020

Plarforma Civică Împreună a luat atitudine față de demersurile forțate și netransparente ale angajaților Parlamentului de a legifera obligativitatea vaccinării generale pentru copii și adulți, indiferent de consimțământul persoanelor vizate. În consecință, asociația a transmis președintelui republicii, președinților celor două camere ale Legislativului și șefului Guvernului un memoriu semnat de sute de oameni, în care sunt enumerate argumentele constituționale și juridice de natură să demonstreze netemeinicia impunerii vaccinării în masă a populației, transmite Active News.

„Astăzi, acest memoriu inițiat de Asociația Plarforma Civică Împreună și semnat de sute de persoane a fost transmis autorităților statului român. Memoriul aduce în discuție argumente constituționale și juridice împotriva instituirii obligativității vaccinării generale a minorilor și adulților fără acordul părinților sau persoanelor în cauză.
Astăzi, la Camera Deputaților a avut loc o așa-zisă ședință tehnică a Comisiei pentru sănătate, care s-a desfășurat cu ușile închise. Viciile procedurale ale ședinței de astăzi au fost deja aduse în discuție de cel puțin 
un deputat participant, căruia nu i s-a acceptat niciun amendament și care susține că raportul tehnic era deja redactat de la începutul ședinței tehnice a comisiei. Comisia a avizat favorabil proiectul de lege, se pare într-o formă mai puțin dracronică decât era anunțată.
Întreaga procedură denotă dispreț pentru societate și demonstrează că există la mijloc o comandă politică și/sau economică fermă
”, consideră liderii Platformei Civice ÎMPREUNĂ, într-o postare făcută luni pe social media. Integral aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns