mar. nov. 24th, 2020

Mă înfioară mirosul primăverii
Ce mă urcă pe gând în trecut timp
Văd ramuri de viță-de-vie şi pe tata
Scara cu trepte de lemn pe anotimp

Iar plânge vița noastră de acasă
Albinele umblă prin flori în roi
Strunga-i pe câmpuri aşternută
Iar miei plâng în amintiri după oi

Mai cad în raze de soare gânduri
Doruri urcă în seva cu firele lungi
Doar ochii păstrează imaginea vie
Trăirea copilului nu poți s-o alungi

Pun degetul pe ochiul ce plânge
Lacrima lui o gust şi-mi pare sărată
Mai ştii tată cum înnoiai primăvara
În lacrimi de sânge via să fie bogată

Plâng pe trepte amintiri în ciorchine
Numai dorul îmi e astăzi mai fertil
Tata a urcat în lumină pe altă scară
Lăsându-mă-n lacrima viței de copil

de Eugenia Bucur


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns