joi. dec. 3rd, 2020

Cei cu elementare cunoștințe despre istoria românilor știu că arhicunoscutul erou de la Podul Jiului este comisarul Ioan C. Popilian, unul dintre „mucenicii neamului românesc”, cei care au apărat orașul Târgu Jiu în memorabila bătălie din 14 octombrie 1916. Cele mai multe izvoare istorice ne arată că el a avut un rol determinant în oprirea inamicului în aceea zi. Bineînțeles că nu singur ci alături de alți bătrâni, cercetași, femei, copii, sergenți de oraș, mai toți pripășiți prin urbea târgujiană.

Originar din comuna Turceni de Sus-Gorj, mai precis din cătunul Stolojani unde s-a și născut în anul 1879, I.C. Popilian a făcut primii ani de școală în satul natal. Tatăl său era preot. A urmat apoi cursurile Liceului Carol I din Craiova pe care le-a și absolvit în anul 1900. Câțiva ani mai târziu îl regăsim pe un post de subcomisar în cadrul Poliției orașului Târgu Jiu.

Aceleași surse istorice antamate de noi anterior ne destăinuie că în timpul luptei de la Podul Jiului nemții l-au confundat cu un general – mărturiile aparținând unor prizonieri germani – datorită pelerinei sale de comisar de poliție. Ulterior s-a pus chiar un premiu în bani pe capul comisarului, dar fără nici o noimă.

La Podul Jiului au existat însă mai mulți eroi, din nefericire majoritatea rămași necunoscuți până în zilele noastre. Despre unul dintre aceștia însuși marele Popilian ne-a lăsat câteva rânduri. Este vorba despre „un bătrân care de abea se mai ținea pe picioare” (!) și care cu cuvintele sale a reușit să înflăcăreze mulțimea precum vestiții oratori ai Antichității. Redăm și noi acele vorbe cu îndemnul de a fi date drept pildă generațiilor mai tinere:
– „Câți mai puteți ține o armă în mână, haideți cu mine la pod!
– Nu este porunca oamenilor; este porunca lui Dumnezeu. Bătrânul făcu semnul crucii și porni urmat de femeile, copii și cercetașii pe care îi întâlnea în cale”.

La începutul anilor ’30 din secolul al XX-lea ziaristul bucureștean Ion Tic i-a luat comisarului Popilian un amplu interviu pe care la și publicat în revista „Ilustrațiunea Română”. Ne-au frapat apelativele folosite de legendarul comisar la adresa acelor eroi necunoscuți nouă, dar împreună cu care într-o zi de octombrie au ținut piept năvalei dușmane. El le spunea duios și tandru: „tovarăși de neuitată amintire” și „icoane sfinte pe care le am pururea în fața mea”!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns