Dum. nov. 29th, 2020

Intrarea României în Marele Război (14/15 August 1916) a avut consecințe nefaste pentru școala gorjeană. Era inevitabil. În perioada care a urmat cursurile au fost suspendate, personalul didactic și auxiliar a fost mobilizat și trimis pe front să lupte împotriva armatelor Puterilor Centrale, iar mai multe școli au fost transformate în spitale, lazarete, cazărmi militare ș.a.

În primăvara anului 1917, cu acordul autorităților germano-austro-ungare de ocupație, școlile au fost redeschise. Trebuiau găsite însă soluții pentru înlocuirea profesorilor-titulari mobilizați în război. Nu a fost un lucru simplu pentru autoritățile românești. Profesorii-suplinitori trebuiau găsiți și convinși să accepte noile posturi, dar în același timp trebuiau să fie agreați și de autoritățile invadatoare aflate în plin proces de izolare a intelectualilor din teritoriul ocupat.

Conducerea Gimnaziului din Târgu Jiu, cea mai titrată unitate de învățământ din județul Gorj în acele vremuri, prin directorul pr. I. Mălăescu, a prezentat o listă cu suplinitori care doreau să preia în cel mai scurt timp locurile vacante. Această listă a fost înaintată de primarul Bălănescu către prefectului german Schimkat, interesat mai ales de cine va preda limba germană.

Redăm și noi integral această listă cu precizarea că acest material se regăsește la Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, fond Primăria Orașului Târgu Jiu, dos. 7/1917, f. 11-13:
– „Gheorghe Stolojanu fost profesor suplinitor la Gimnaziu, absolvent al Facultății de Filosofie din Viena şi licențiat în Drept la București pentru cursurile de Limba Germană.
– C. Ştefulescu-Rucă fost profesor suplinitor la Gimnaziu, licențiat în Litere şi Drept de la Facultatea din București pentru Geografie şi Limba Română sau Higienă.
– Mihail Niţescu, magistrat. Licenţiat în Drept şi absolvent al Facultății de Litere din Bucureşti pentru Economie Politică şi Latină (pentru a putea funcţiona urmează a avea din partea Ministerului de Justiţie autorizaţia respectivă).
– Ing. M. Bălănescu absolvent al Înaltei Şcoale Tehnice de Inginerie din Charlottensbourg pentru: Fizică, Chimie, Geologie şi Matematică.
– Eugeniu Părăianu. Licenţiat din Drept de la Bruxelles pentru Limba Franceză.
– I. Năiduiescu. Absolvent al Academiei Comerciale din Bucureşti pentru Matematică clasele I-III.
– Anghel Păunescu. Absolvent al Şcoalei de Belle Arte din Venezia pentru Desen şi Caligrafie.
– Preot I. Mălăescu, care este titular definitiv la Gimnaziu pentru Religie şi Limba Română. D-Sa fiind Licenţiat în Teologie”.

Foarte frumos gestul „suplinitorilor” de a înlocui vremelnic profesorii-titulari. La fel de îmbucurătoare și dătătoare de speranță și implicarea autorităților locale românești în găsirea unei astfel de soluții în vederea redeschiderii unei școli, mai ales în vremuri de război. Astăzi, mai mult ca niciodată, exemplul primarului Titi Bălănescu, dar și al colaboratorilor săi, poate fi oricând urmat ținând cont și de noile provocări ale secolului al XXI-lea.

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Gabriel Sarcina

By Gabriel Sarcina

Profesor, istoric.

Lasă un răspuns