mie. sept. 23rd, 2020

Pe pleoape de zori stă oprită silaba
Sprințară pe albul respirat din trecut,
Coborând pe luciu de ape des liniştite,
Ori poate în parfumul florilor sub vânt.

O rază de lumină stă oprită-n ramuri,
Adâncul se încălzeşte surâzând vioi,
Se adună consoane şi vocale-n perechi,
Numărătoare vie mai mult din doi în doi.

Împrăştie ramul de cireş trenă rozalie
În adieri uşoare ridicând curat cuvântul,
Tot mai încet şi mai suav şi mai discret,
Să strecoare-n iubiri de îngeri iar surâsu’.

Un vers pe ram rămas din floare-n alb,
Porneşte-n taină să-şi rotunjească casă,
Copii cu rimă, ritm şi măsură să colinde
Spre albul univers din lumea cerească.

E plin văzduhul de mătăsuri de cuvinte
Purtate de necunoscute şi vii chemări,
Spre inelele copacilor de pădure dăruite,
Să trăiască-n răsfoire în suave primăveri.

de Eugenia Bucur


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns