Dum. sept. 20th, 2020

Organizatorii protestului național împotriva legii vaccinării obligatorii anunta că la manifestările din București și din țară au luat parte peste 10.000 de persoane.
„Alianța Părinților din România, împreună cu asociațiile Pro Consumatori, Pro Decizii Informate și Neam Unit au organizat sâmbătă, 7 Martie 2020, în fața Palatului Parlamentului o amplă manifestație împotriva proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie pentru copii și adulți.

Celor peste 5 000 de protestatari din București, li s-au alăturat alte peste 5 000 în țară la Galați, Iași, Buzău, Bacau, Piatra Neamt, Arad, Deva, Bistrița, Cluj Napoca, Brașov, Focșani, Alba Iulia, Târgu Mureș, Târgoviște, sau Chișinău. Proiectul impune vaccinarea întregii populații și acordă puteri nelimitate oricărui ministru al sănătații din România, care va putea decide de câte ori anual și câte vaccinuri va fi obligat să accepte fiecare adult sau copil al României. 
Proiectul de lege prevede sancțiuni excesive și repetate de până la 10.000 lei, pentru părintele care refuză vaccinarea din diverse motive, tratându-l ca pe un infractor în ciuda faptului că nici statul, nici producătorii de vaccinuri nu oferă garanții privind siguranța vaccinurilor. 

De asemenea, articolul 46 lit.L din proiect conține sintagma juridică „încălcarea dreptului copilului la sănătate” în cazul ne-vaccinarii lui, ceea ce ar putea duce la decăderea din drepturi a părintelui și preluarea cu forța a copilului de către stat.
Prin acest proiect de lege, care conține prevederi specifice unui stat totalitar, sunt favorizate interesele comerciale și economice ale companiilor producătoare și distribuitoare de vaccinuri. În plus, nici producătorii, nici comercianții, nici statul nu-și asumă nicio responsabilitate și nu au nicio obligație în cazul producerii unor efecte adverse de invalidate, sau  deces. Aceste efecte secundare sau adverse sunt posibile și menționate ca atare în prospectele vaccinurilor, iar medicii, conform prezentului proiect, sunt obligați să execute « actul medical » și să nu le amintească. Proiectul de lege PLx nr. 399/2017 a primit avizul favorabil al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților în ședință cu ușile închise, fără ca presa, publicul și reprezentanții ONG-urilor să aibă acces, fără afișarea ordinei de zi a comisiei pe site-ul Camerei, iar raportul cu amendamentele admise și respinse a fost redactat înainte de ședință. Toate acestea demonstrează o dată în plus că această lege vizează interese de natură politică și financiară și nu aspecte ce țin de sănătatea publică.

Solicităm Camerei Deputaților, să nu voteze acest proiect de lege care încalcă: Constituția României, Declarația universală a drepturilor omului (ONU), Cartea drepturilor fundamentale a UE, Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția Consiliului European pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, Carta europeană a drepturilor pacientului ; Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; Principiile etice ale Codului Nuremberg; Codul de deontologie medicală, Convenția europeană de la Oviedo, Legea drepturilor pacientului, și să-l retragă pentru o mai bună informare a populației, pentru dezbateri reale și transparente cu reprezentanții ong-urilor, medicilor și părinților. Actul medical trebuie să rămână un serviciu oferit de stat contribuabililor și celorlalți membrii ai societății și nu impus, iar vaccinarea un act medical liber consimțit și personalizat.Obligativitatea trebuie eliminată, deoarece acolo unde există risc, trebuie să existe și posibilitate de alegere, iar vaccinurile trebuie să rămână o procedură medicală opțională, pe care cetățeanul o plătește prin contribuțiile asiguratorii de sănătate și alege să o acceseze sau nu.
Asociațiile care au organizat acțiunile de protest de Luni 2 Martie și Sâmbătă 7 Martie vor continua demersurile lor, pentru a arăta opoziția populației față de această lege și a convinge deputații să nu o voteze. În cazul adoptării ei de către Parlament, vor acționa pe toate căile legale interne și internaționale pentru abrogarea ei. Vor fi sesizate organismele internaționale amintite mai sus privind încălcarea gravă a cartelor, convențiilor, pactelor și tratatelor. 
Toți cetățenii României și toate organizațiile care iubesc LIBERTATEA și se opun VACCINĂRII OBLIGATORII sunt chemați să-și exprime hotărât poziția”, afirmă comunicatul semnat de organizatori. 

Alexandru Mihail


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns