mar. dec. 1st, 2020

Cu ce splendori pământul vine, ne dăruieşte,
Întinzând brațul plin de culoare şi candoare
Luată din adâncuri în emoție şi sentimente,
Viată să ne-o facă, ca întotdeauna, sărbătoare…

Ramul e plin de albă floare, crângul tot e-n muguri rostuit,
Verdele-i covor de terapie numai el, el ce l-a osândit,
Îşi pleacă capul într-o parte şi rămâne, rămâne mai departe
În gândul grijii cu ce o să fie, cu gust de teamă şi părăsit.

Păsări zburdă pe cerul plin de bună mireasmă,
De tril de pace, de lumină, de liber şi bucurie,
Numai el, omul, priveşte ce nu e acoperit cu melancolie.
Lumea lui e o mare cuprinsă de o deschisă tragedie.

Sute, sute, sute doar într-o singură, într-o singură zi,
se împreunează cu cerul plecând cu îngerii…
Şi-s duşi singuri în necunoscut fără cuvânt,
Fără ultim sărut, fără mângâiere, doar rafale negre de vânt.

Nu ucide furnica, nici floarea, nici zarea, nici visele, nici ruga,
Când în mână-ți stau puterea şi speranța, şi natura, şi osânda!

Eugenia Bucur


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns