vin. oct. 30th, 2020

Mare anunţ mare! Lume, lume, vino şi vezi! Cea mai bombă ştire dintre toate ştirile bombă: Vaccinul anti-COVID-19 a fost realizat la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara!

Vestea aceasta a CUTREMURAT sensibilitatea profundă a mass-mediei „româneşti” care a izbucnit în preluări entuziaste.
Avem vaccinul împotriva COVID-19„, citează un titlu.  „Centrul de cercetare din Timişoara, Oncogen, anunţă că a finalizat un vaccin împotriva noului coronavirus”, anunţă alt titlu. „România are vaccinul împotriva COVID-19!„, urlă altul. Etc.

O minciună generalizată, ruşinoasă, nedemnă. Dar care lămureşte câteva lucruri.

Înainte, voi explica de ce este o minciună ruşinoasă şi nedemnă. Generalizată este prin amintitele titluri, sper că e limpede.
Este o minciună pentru că vaccinul este doar în faza de încheiere… a pregătirii pentru testarea de laborator. Altfel spus, doar începe testarea de laborator. Până la testarea pe oameni mai este, iar până la punerea pe piaţă şi mai mult. NU avem vaccinul împotriva COVID-19! Avem doar o speranţă că încercarea Oncogen ar putea avea succes.

Ce lucruri lămureşte această nouă campanie mediatică de manipulare? 

1. Că propaganda ce acuză Statele Unite ale Americii că ar fi produs virusul SARS-CoV-2, sub pretextul că „altfel nu aveau cum să realizeze un vaccin atât de repede” este aberantă. Iată, la nici trei săptămâni după începerea testării vaccinului american începe şi testarea vaccinului românesc. Şi, între noi fie vorba, au început asemenea testări şi în alte părţi. Tehnologia a avansat, simulările virtuale sunt incredibil de complexe şi ajută enorm în cercetare etc., etc. Şi anunţurile se dau în faze de realizare a vaccinului în care altădată s-ar fi tăcut. Pentru că testarea poate dovedi că vaccinul este un eşec…

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină (Gautret et al. 2020)

2. Că motivul blocării tratamentului cu hidroxiclorochină şi azitromicină este, aşa cum am bănuit, dorinţa promovării vaccinurilor anti-COVID-19. Este evident că un tratament care se dă bolnavilor aduce venituri mult mai mici decât un vaccin impus întregii populaţii. Diferenţa este de miliarde de dolari. Aşa că în locul unui tratament descris de 13 (treisprezece) ani se preferă vaccinuri aproape netestate (un timp de testare mai mic de doi ani este neconcludent).
Dar de ce spun că această campanie de presă dovedeşte rea intenţie?
Pentru că se foloseşte o dublă măsură: un vaccin netestat este anunţat cu entuziasm teribil, un tratament cu medicamente consacrate şi testat este denigrat sau ignorat.

Mass-media pune constant accentul pe vaccin ca pe o speranţă şi pe tratamente ca fără speranţă. Şi asta spune totul din punctul meu de vedere.

Dar cetăţenii, desigur, îşi îndeplinesc datoria comunistă de a avea deplină încredere în luminata clasă conducătoare, în măreţii cârmaci care cu părintească grijă îi storc nu doar de bani, ci şi de ultima picătură de libertate şi raţiune.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. În urmă cu aproape două decenii mă opreşte un domn din parohie, străin de Biserică, să îmi spună ceva. După ce îi înjură pe politicieni şi televiziunile lor îmi dă „o veste trăznet”. Îl ascult şi îmi dau seama că este o aberaţie mediatică, din cele încropite pentru a face rating atunci când nu au ce da pe post. Şi îl întreb cum poate să creadă aşa ceva. „Am văzut la televizor!” – îmi spune el, cumva jignit că pun la îndoială vestea. „Păi nu ai spus acum câteva minute că televiziunea minte?”. Dă din cap: „Da, televiziunile mint de îngheaţă apele!”. „Atunci cum de crezi în vestea asta?”. Se uită la mine mirat şi puţin îngrijorat de prostia mea: „A spus la televizor!”

P.P.S. Titlul folosit de mine este un exemplu tipic de titlu obişnuit în mass-media… de azi.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai-Andrei Aldea

By Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns