vin. sept. 25th, 2020

de Preot Sorin Croitoru

E-atât de trist când mama moare
Și-n urma ei rămân copii..
Cui o să-și spună oful, oare,
Sau ale vieții bucurii?..

Ca puii cei pierduți de cloșcă
Sau câinele fără stăpân,
Așa sunt copilașii care
Lipsiți de maica lor rămân..

E-atât de trist când soțul moare,
Lăsând soția-a nimănui..
Cui o să-și plângă oful, oare,
Cui o să-și spună dorul, cui?..

Este posibil ca imaginea să conţină: interior

Ce brațe or să o cuprindă,
La care piept se va-ncălzi
Și cine-o să-i sărute ochii,
Când soțul ei nu va mai fi?..

E-atât de trist când mor copiii,
Lăsând în urma lor părinți..
Se vor usca vreodată, oare,
Acele picături fierbinți,

Acele șiroiri de lacrimi
Pe fețe care nu mai știu
Ce-i zâmbetul în viața asta,
Din dor de fiică, dor de fiu?..

Atâtea mângâieri primi-vor
Acele haine-n șifonier,
Încât „băiatul” sau „fetița”
Vor plânge-n hohote în Cer!

Această viață e o dramă..
Pe umeri grele cruci s-au pus..
De unele, vă spun, mi-e teamă,
Și-i plâng pe cei ce și le-au dus..

Smeriți din pricina durerii,
Noi așteptăm a opta zi,
Ce-o să urmeze Învierii,
În care plâns nu va mai fi..

Și după crucea ce-am purtat-o
Noi vom primi cununi în Cer,
Dar până-atunci.. ne plângem oful,
Căci nu suntem făcuți din fier!
amin


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns