vin. oct. 30th, 2020

Asemănător zilelor pe care le trăim în prezent și în vremea Marelui Război spitalele au fost puse la grele încercări, inclusiv personalul medical și auxiliar. Sursele istorice ne dezvăluie că în perioada premergătoare invaziei germano-austro-ungare (august-octombrie 1916) își desfășurau activitatea în Târgu Jiu, dar și în alte localități ale județului Gorj, mai multe entități spitalicești, cele mai multe fiind organizate de Armata Română în colaborare cu Crucea Roșie din România sau cu autoritățile locale. Unele dintre ele le-am identificat și noi în urma unor cercetări personale prin arhive sau din diverse surse istorice.

O unitate de elită a fost Spitalul Mobil No. 4, situat în str. Unirii din Târgu Jiu, atunci în „(…) casele Doamnei Margareta Elefterie Rădulescu (Milescu)”. Era un spital militar de campanie. Personalul care deservea era compus din „zece călugări infirmieri, conduși de maior dr. Grațoschi cărora li s-a alăturat preotul confesor protosinghel Trifon Sturza”. Această unitate spitalicească mobilă făcea parte dintr-o grupă de cinci, organizate în acest scop de Crucea Roșie din România cu „(…) tot ce e necesar pentru marea chirurgie, cu cei mai eminenți doctori, cu cei mai buni doctoranzi și sanitari militarizați, cu medicamente și alimente cum nici unul din spitalele fixe n-au”. Merită subliniată implicarea călugărilor-monahi în aceste activități, slujitorii Domnului nu au stat pe gânduri și au mers în război pentru a-și ajuta semenii la vreme de ananghie.

Alte informații ne arată că a existat un spital organizat în localul Primăriei din orașul Târgu Jiu de către d-na Ana Bălcescu-Culcer. Este vorba despre Spitalul No. 12 de Cruce Roșie. Aici a fost adus și generalul Dragalina ca urmare a tragicelor evenimente din apropiere de Mănăstirea Lainici. Diaconul C.V. Dănău își amintea că „(…) mergând pe stradă, oprește în dreptul său mașina în care se afla rănit generalul și i se cer relații în legătură cu cel mai bun spital din localitate. Coordonator cu organizarea acestui spital a fost dr. Alexe Sulica.
În urbea de pe Jiu a funcționat și Spitalul de campanie No. 9. Acestui spital, ca și altora, în lunile premergătoare ocupației le aducea medicamente de la Spitalul Militar din Craiova și cercetașa Ecaterina Teodoroiu. Este spitalul în care și-a desfășurat activitatea de voluntariat profesoara de limba franceză, Suzeta Hristescu, de la Școala Profesională de Fete. Vă mai reamintiți prima noastră poveste cu tâlc? Făcea referire tocmai la magnificul gest al acestei tinere care a păstrat bunurile și banii unor soldați pe care îi avea în îngrijire în acest spital! După încheierea Marelui Război, în Românismul, a dat un anunț prin care aducea la cunoștință locația unde a depozitat bunurile și banii soldaților răniți.

În clădirea actualului Colegiu Național „Tudor Vladimirescu” a funcționat Spitalul de evacuare No. 11. Informații despre acest spital, dar și despre altele din urbea de pe Jiu, ne-au fost lăsate de sora de caritate voluntară Roma Merluzzi. Ne este certificată informația despre „(…) cercetașa Ecaterina Toderoiu care făcea serviciul la noi la spital; cu ochelarii în nas, slabă, palidă, veșnic în mișcare; când o căutai era dusă pe front pentru a aduna răniții”. Acest spital a găzduit sute de răniți. În această locație „au muncit inimoase doamne și domnișoare din localitate”. La tot pasul „lacrimi și sânge” combinate cu un „haos neasemuit de dureri (…) și ce dureros răsună în suflet vaietele și strigătele acelea care chemau mamele, copii, soțiile (…) cu toată părintească îngrijire a medicilor”.

Aceeași anonimă Roma Merluzzi, revenită din refugiu, s-a oferit să lucreze ca voluntară în Spitalul de campanie din clădirea Teatrului Milescu din Târgu Jiu. Aici rămăseseră sub ocupație „(…) 400 de răniți români, loviți de gloanțe și de schije în ultimele clipe ale retragerii”. Oare în ce situație se găseau aceștia? Simplu de dedus: „(…) erau într-o stare de nedescris, culcați pe jos, nepansați, plini de insecte (…) ajunseseră adevărate umbre”. Ca să le îndulcească cât de cât amarul, în preajma Sărbătoarei Nașterii Mântuitorului, personalul medical a improvizat „un mic pom de Crăciun”. Acum dr. Georgescu și cele trei surori de caritate au mers la răniți și le-au cântat „bună dimineața Moș Ajun”. Ba chiar mai mult, responsabilul spitalului (medicul polonez Ozegowski) a „împărțit tutun și alcool”. Gesturi angelice în vremuri de restriște care au îndulcit pe cât posibil suferințele multora.

Azi trăim vremuri nefericite, pline de dureri și tristețe. Poate nu la fel de dure ca acum o sută și mai bine de ani. Cel puțin deocamdată. Mai mult ca oricând avem nevoie de solidaritate între noi. Am monitorizat câteva zile la rând referirile la adresa personalului medical din România. Unele nu sunt măgulitoare, mai ales pe fondul demisiilor unora dintre medici sau asistente medicale. Nu trebuie să cădem însă în capcana universalizării. Nu toți sunt lași, nenorociți și profitori. Putem identifica, la orice oră, în fiecare categorie socio-profesională astfel de cazuri. În același timp, istoria – așa cum a făcut mereu – va înregistra deopotrivă și pe dezertorii care au capitulat cu lașitate, dar îi va reține și pe eroii care au rămas și care și-au asumat toate riscurile. Dovadă sunt și aceste povești cu tâlc, cele mai multe dintre ele evidențiind eroii din Primul Război Mondial. Trebuie să mai știm că în Marele Război întregul sistem sanitar românesc a fost în linia întâi. Astăzi sunt la fel. Curaj, cinste și onoare lor!

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns