mie. sept. 23rd, 2020

Stela Cheregi

*
CANDELĂ

Pe câmpurile adormite freamătă toţi macii
Şi cerul astăzi înnorat încet ţi se închină
Nori răzleţi şi-ntunecaţi îşi caută în van ortacii
Şi printr-o fantă-s răvăşiţi cu falii de lumină.

Duminicile noastre-s triste şi însingurate
Cu taină stau încremenite, prinse-n calendare
Slujba e întreagă şi rugăciunile-s uitate
Parfumul de tămâie colindă prin altare.

Lacrima stă aţipită şi legănată-n gene
Îmi netezesc durerea într-un colţ de suflet
Petale arse-n lumânare umbrele-şi vor cerne
Pe cărările uitate chemându-ţi al tău umblet.

În voluptăţi eterne rescriem veşnicia
Închidem aşteptarea în tolba verilor târzii
Când iubiri vor arde mistuind în noi făclia
În candela vremii pe lespezi reci untdelemn să-mi fii.

*
FURTUNI DE SUFLET

Mă apasă-n vara asta tăvălug de ploi
Zbucium aspru în vâltori scutură doar gânduri
Se cutremură şi norii declarând război
Unui cer senin mai ieri, zdrenţuit în franjuri.

Sunt strivite-n vara asta visuri de poet
În furtuni zbătând talazul strecurat din cer
Linişti sfâşiate! Tunetele se reped
Fulgerul despică cerul, jocu-i efemer.

Fericirea-i răstignită ca un gând învins
Lavele ţâşnesc prin cordul care azi se frânge
Se cutremură în mine un vulcan nestins
Rătăcind înfiorări înnecate-n sânge.

Ultima oară-n noapte petrec amăgirea
Exilând şi taina tristului complot tăcut
Un fior rescrie-n stele nemurirea
Când iubirile profunde-n suflet au zăcut.

*
LUMINĂ

S-a lâncezit lumina într-un pumn de humă
În cioburi neînţelese sângerând târziu
Când umbre ţes în noapte dantele de spumă
Nespusă poveste în care mai vreau să fiu.

Acum gândul în şoapte încet se disipă
Răsfirate printre ziduri de necuvinte
Tristeţea îmi tresare şi face risipă
Candele ard untdelemnul pe-altare sfinte.

Şi-n tot misterul nopţilor care se petrec
Te chem să-mi fii măcar o singură dată rug
Eu stea care arde în clipele care trec
Ţine-mă lângă tine mi-e teamă să nu fug.

Să legăm noaptea ce vine în lanţuri de fum
Să ardem două flăcări contopite în tăceri
Şi-n urma noastră peste bezne să cernem scrum
Să ne ridicăm o treaptă, din atâtea căderi.

Când va fi să fie, să plecăm împreună
Călători obosiţi de-atâta aşteptare
Răstignind lumina, o stea vrea să apună
Răsturnând veşnicia în tristă uitare.

*
ILUZII

În manuscrise vechi stau ascunse istorii
Crâmpeie scăpate din adâncuri de suflet
Dorinţe-n nopţi înfometate înghit zorii
Pleoapa cerului închide privirea-ntr-un umblet.

Amiezi se răsfrâng în colbul verilor toride
Când păduri de gând se transformă în iluzii
Scheletice falange prind dorul în bride
Şi-n goana lui, timpul creionează confuzii.

În atâta verde desprins din gerul iernii
S-a mai păstrat pe dosul frunzelor rugină
Şi foşnetul de vânt uitat pe la vecernii
A transformat balada tristă în rutină.

Dacă din candele mai scapătă lumină
În untdelemnul ars vom rescrie noi poveşti
Când se-aşterne teama peste partea preaplină
Doar un gând ascuns ar vrea să ştie unde eşti.

Am să te chem să-mi vii cu-nvăluiri de parfum
Vâslind cu grabă pe valul unui timp scindat
Călătorie pe mări în hotare de scrum
Care naşte în mine un sentiment ciudat…

*
GEOMETRIA SUFLETULUI MEU

Un vânt întârziat îmi bătea gândul şi îl scutura precum o frunză. Zornăiau închipuirile înşirate pe o frântură de tăcere şi se împleteau lasciv cu temerile ascunse dibăci în suflet, la ultimul ceas înainte de miezul nopţii. Este cumplită dorinţa ce ţine pumnul încătuşat cu degetele strânse pe zarurile sorţii care de atâtea ori ne-au dus sufletul în ispită. E zbuciumul o clipită ce tremură în clepsidră când nisipuri mişcătoare înghit pasul nostru grăbit , iar secunda este dezertoare din minutarul ce aleargă la nesfârşit. Şi stropi de tăcere se sparg ca o ploaie caldă care se revarsă strident dintr-un nor care aleargă prin sufletul singuratic şi încătuşat de neputinţă. Dimineţile par departe, la o distanţă care echivalează cu veşnicia ascunsă în algoritmul ştiinţelor inexacte care vor dezlega misterul născut la ultimul hotar pe care îl vom trece noapte de noapte. Uneori mi se pare că aud ecoul plecat de pe buzele tale uscate şi însetate după ultima beţie înecată în marea dorinţelor deşarte când la masa verde ai descleştat degetele, aruncând zarurile într-o nouă încercare. Ştiu, din necunoscut te priveau atâţia ochi curioşi care te cercetau jucăuşi , dar de partea cealaltă a nopţii eram eu şi nu voiam să ştiu nimic. Privirile tale mă urmăreau prin rotocoale de fum scăpate din ultima ţigară şi apoi buzele tale sorbeau din partea plină de dorinţă care îmi fremăta pe umerii goi, acoperiţi cu un văl subţire de ceaţă lăptoasă şi rece în care roua părea jucăuşă. În contradicţie cu foşnetul dintre lumini şi umbre, am ales strălucirea stelelor identificându-mă cu astrograma cerului la ultimul echinocţiu, când puterile nu trebuiau măsurate, iar balanţa cerului era încremenită şi sentimentele atârnau deopotrivă în părţi egale. S-au deschis coridoare prin labirintul încâlcit al minţii, iar raţiunea s-a împletit discret cu temerile din marea iluziilor moarte care s-au spulberat izbindu-se de fiordurile stâncoase ce mărgineau splendorile unui suflet mereu îndrăgostit, dar care se contopea cu credinţa într-un etern şi nesfârşit început care dicta că iubirile sunt mereu în perioada de graţie şi înfloresc într-o explozie de nuanţe care se aseamănă cu inflorescenţa bogată a magnoliilor simbolizând bogăţia şi profunzimea sentimentelor imaculate şi de neatins de mârşăviile jocurilor de noroc. Să iscăleşti pe masa verde cu pana unui înger, înmuiată în praf de absolut şi să presari sideful din coada unui roi de comete rătăcite prin emisfera unei alte dimensiuni. Toate timpurile noastre se apleacă în geometria formelor abstracte care s-au născut între punctele cardinale presărate simetric şi direct proporţionale pe suprafaţa convexă a planetei numită iubire, dar să nu-ţi fie teamă de secanta care va întretăia ecuatorul care înlănţuie cu un cerc de foc toate anotimpurile noastre, iar meridianul zero va fi punctul nostru de reper în trigonometria coordonatelor care stabilesc ora exactă a dimineţilor mele încărcate de dorul tău. Gândul meu te cheamă pragmatic folosind o sintaxă care ordonează estetic toate sintagmele din ierarhia iubirilor eterne ferite de abandonul tardiv într-o antiteză a regretelor care şi-au pierdut măsura. E ora exactă iubite şi în sufletul meu înfloresc toate primăverile noastre. Mi-e dor doar de liniştea braţelor tale încolăcite în jurul meu într-o lungime de cerc ascunsă într-o formulă matematică perfectă, dar care îmi oferă tandreţea trăirilor noastre. Mă iartă că îţi voi deschide ultimul nasture de la cămaşă, dar vreau să-ţi monitorizez o clipă cadenţa existenţei în rostogolirea fierbinte a sângelui prin magistrala unui descânt indigen în acest ţinut care se numeşte suflet. Mi-e dor de dimineţile noastre care au făcut hotar cu infinitul ascuns în noi…

*
PRIMĂVERI TÂRZII

Înfloresc în gânduri primăveri întârziate
Şi toate ceruiesc clipa înfăşurând-o-n dor
Te-aştept să-mi calci în vise pe cărări despuiate
Rătăcind prin neputinţe cu pasul călător.

Îmi pătrunde în suflet cu-ndrăzneală când te chem
Şi plânsul îl lasă hohotind în uitare
Între noi depărtările par un blestem
Când timpul se-ntoarce îmbrăcat în renunţare.

Cu-n glas pierdut în nerostire tăcerile se sting
Şi-un clinchet de rouă se scurge pe cărare
Cu voce stinsă şoaptele tale sfios mă ating
Pe-o pală de vânt se-ntorc să-mi fie alinare.

Veşnicia se destramă-n oglinzile sparte
Şi privirea-n cioburi risipite o rănesc
În despletiri tremurânde clipele-s deşarte
Când într-un zbor solitar dureri se împletesc.

*
LIRISM ÎNTR-UN GÂND

Într-o lume bizară spunându-şi poezie
Se dezleagă cuvântul închistat în condeie
Şi amnezici pierduţi se înfruntă-n pledoarie
Din rugul aprins desprinzându-se o scânteie.

Au îngenunchiat părtaşe, stele într-o noapte
Mestecând cu greu lumina-n clipele fugare
Doar amanetând tăcerea smulsă dintre şoapte
Răscolind cerneluri într-o tristă încercare.

La rădăcina fiinţei s-a născut povestea
Înălţându-se cuvântul mâzgălit în humă
La răscruci de doruri deschid porţile acestea
Uneori închise, tălmăcind splendori în glumă.

Îmi coboară-n sânge focul înteţit de vreme
Un poem se naşte din a timpului furtună
Despletiri de vise albe, azi au să te cheme
Din speranţele eterne împletind cunună.

Să-i fii timpului acesta strălucire-n versuri
Când amanetând o rimă vom răscumpăra durerea
Şi din crunta întristare-nfăşurată-n păsuri
Toarce-mi caierul cu vise împlinindu-ţi vrerea.

*
ARGUMENT

Nu lăsa să se stingă lumina în noapte
Pe Dumnezeu nu-l lăsa să o îngroape
Pierdut în rogvaivul iluziilor frânte
Închis în circumstanţe atenuante.

Dorinţe şi zbucium irosite degeaba
Apasă-n pasul ce înfrânează graba
Minuni retrograde găsesc spăşit pretextul
Şi-n ascendent stă ascuns argumentul.

Năluca neghioabă vrea calea să îţi poarte
Blazată în visul speranţelor moarte
Când desculţă îşi saltă pe pat de jăratec
O horă îndrăcită prin câmpul sălbatec.

Îmi este târziu, dar tu îţi cântă balada
Nici nu mai ştiu dacă îţi scuturi ograda
Ţi-e gândul departe la acte finale
Piesa se joacă, replicile-s banale.

Speranţe se pierd pe cărări separate
Bântuite de umbre şi gânduri deşarte
Năluca se întoarce şi şade confuză
Sperând să-ţi rămână taină, poate şi muză…


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Iva Lacrimioara

By Iva Lacrimioara

Poet și membru al Uniunii Scriitorilor

Lasă un răspuns