mie. nov. 25th, 2020

Petre Ciuvăț, în vârstă de 80 de ani, medic la secția de Terapia Intensivă în Spitalul Orășenesc Rovinari, se află în prima linie în lupta împotriva coronavirusului, propunându-și să se pensioneze doar după ce România învinge această pandemie, informează ObservatorTV.

Potrivit sursei citate, Petre Ciuvăț este medic anestezist de aproape 60 de ani. Își amintește că și în anul 1977, când țara noastră a fost zguduită de un cutremur mare, a fost tot în prima linie, dar într-un spital din București. Ultimii cinci ani i-a petrecut în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Orășenesc din Rovinari.

Petre Ciuvăț, în vârstă de 80 de ani, medic la Terapie Intensivă într-un spital din Rovinari: „Cum să-ți fie teamă de o boală? Pentru asta ai învățat, să o combați"

Deși face parte din cea mai vulnerabilă categorie de oameni în fața coronavirusului, medicul Ciuvăț nu are de gând să renunțe prea curând la jurământul lui Hypocrate.
„Lucrul acesta e deosebit de grav într-un fel. Molima asta se răspândește cu o viteză deosebită și oamenii sunt în fața unei situații absolut noi. Nu este niciun pericol, absolut niciun pericol dacă știi cum să te protejezi. Nu mi-e teamă, nu mi-e teamă absolut deloc și nu îi înțeleg pe cei cărora le e teamă. Când faci medicina, o faci ca să rezolvi problemele de patologie ale oamenilor. Cum să-ți fie teamă de o boală? Pentru asta ai învățat, să o combați”, explică doctorul Petre Ciuvăț. Domnia sa și-a propus să iasă la pensie abia după ce România și lumea întreagă vor învinge pandemia, informează Active News.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns