mie. sept. 30th, 2020

Un judecător de la Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Bacău, solicită colegilor de la instanța din Iași să dispună anularea parțială a Ordonanței militare nr.1., prin care Ministerul de Interne să fie obligat  să modifice textul ordonanțe militare, în sensul permiterii organizării de slujbe religioase, scrie bzi.ro

Un judecător atacă în instanță ordonanța militară care închide bisericile de Paști

„Sunt creștin-ortodox practicant și solicit anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, respectiv a articolului 2 din document, tocmai din acest motiv”, a arătat judecatorul Ioan Petrescu în cererea adresată instanței de judecată ieșene.
Judecătorul Ioan Petrescu a cerut modificarea ordonanței militare prin care se interzic adunările cu caracter religios. Cu alte cuvinte, magistratul a cerut eliminarea din textul Ordonanței militare 1 termenele „religioase”, ”fără accesul publicului” și ”la care nu pot participa maximum opt persoane”, informează Active News.

Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, guvernele din lumea întreagă au luat măsuri de neconceput pentru cei mai mulți dintre oameni în vremuri normale. Sub „umbrela” terorii create de apariția acestui virus ce poate fi letal, și autoritățile din România au decis instaurarea stării de urgență și, odată cu aceasta, și legiferarea unor ordonanțe militare.
Însă mulți sunt cei care au sesizat că aceste ordonanțe pot fi considerate discrimatorii, chiar și pe timp de stare de urgență, când unele drepturi, în mod normal considerate protejate prin Constituție, sunt ignorate de autorități.

Un magistrat ar putea schimba totul

În contextul actual, unii români au, totuși, curajul de a-și apăra drepturile, chiar dacă acest lucru presupune „a se lua la harță” cu Guvernul României. Doi bărbați, un judecător din Bacău și un pensionar din Iași, au decis să conteste recent la Curtea de Apel Iași prevederile ordonanțelor militare emise până acum de Ministerul Afacerilor Interne, șapte la număr.
Chiar un magistrat a fost cel care a decis să dea în judecată Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, Ioan Petrescu, judecător la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Bacău, le cere colegilor de la instanța similară din Iași să dispună anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, emisă în urmă cu câteva săptămâni.

„Sunt creștin-ortodox practicant și solicit anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, respectiv a articolului 2 din document, tocmai din acest motiv”, a arătat Ioan Petrescu în cererea adresată instanței de judecată ieșene.

Mai exact, judecătorul din Bacău contestă interdicția de a participa la evenimente religioase. Judecătorul a mai susținut că, în această perioadă, în care se apropie Sărbătorile Pascale, extrem de importante pentru toți creștinii, vrea să își exercite dreptul de a participa la manifestările cu caracter religios.

De remarcat este faptul că solicitarea a ajuns la Curtea de Apel Iași deoarece reclamantul este judecător la instanța similară din Bacău. Potrivit legislației, solicitarea acestuia nu putea fi depusă la instanța în cadrul căreia activează ca magistrat, astfel că ea a ajuns pe mesele colegilor din Iași.
Chiar dacă solicitarea abia a fost depusă la sediul instanței, Curtea de Apel Iași a decis ca primul termen de judecată al procesului să aibă loc pe data de 14 aprilie 2020. Astfel, nu este exclus ca o sentință să fie emisă într-un termen foarte scurt. Interesant e faptul că verdictul ar putea avea un efect la nivel național, creând un precedent peste care ar fi greu de trecut.

Ce spune ordonanța

Ordonanța Militară nr. 1 a fost emisă pe data de 17 martie 2020 și privește adoptarea unor măsuri de primă urgență, referitoare la aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri. Ordonanța a fost aprobată de către premierul României, Ludovic Orban.

„Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise. Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online. Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum opt persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora”, se arată la articolul 2 din cadrul ordonanței emise de Ministerul Afacerilor Interne.

Un ieșean a dat în judecată Guvernul

Tot recent, un pensionar ieșean a decis să dea în judecată Guvernul României. Așadar, Mihail George Dimitriu le cere magistraților din cadrul Curții de Apel Iași să dispună anularea prevederilor conform cărora persoanele cu vârste de peste 65 de ani nu au voie să iasă din case decât în anumite intervale orare. Instanța a decis ca primul termen al procesului să aibă loc tot pe data de 14 aprilie 2020.

„Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani în afara locuinței/ gospodăriei este permisă numai în intervalul orar 11:00 – 13:00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. Circulația acestor persoane, în exteriorul locuinței/gospodăriei este permisă și în afara intervalului orar 11:00 – 13:00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole”, se arată în Ordonanța Militară nr. 3 din acest an.

Până astăzi, autoritățile române au emis șapte ordonanțe militare, dar, potrivit unor surse, în urmă cu două zile, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, în cadrul unei ședințe a conducerii PNL, că are în pregătire o nouă asemenea ordonanță.

Protest la domiciliu: „Măsurile sunt de natură fascistă”

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ieșeni, Liviu Antonesei, a precizat zilele trecute că l-a bătut gândul de a intra în greva foamei, din cauza măsurilor adoptate prin intermediul Ordonanței Militare nr. 3, aceeași care a fost contestată la Curtea de Apel de către Mihail George Dimitriu.

„În fața escaladării fără precedent a măsurilor luate de către autoritățile române care lezează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români, conștiința și onoarea îmi cer să reacționez, mai ales că populația, de teamă, din obișnuință, nu știu, pare anesteziată. Măsurile adoptate prin Ordonanța Militară nr. 3, inspirate de discursul Președintelui, sunt stupefiante! Unele dintre ele sunt de natură fascistă, altele – de dictatură militară sau un regim de lege marțială, dar fără lege! Alocarea către Armată a unor sarcini privind ordinea publică, scoaterea Armatei în stradă este măsură tipică dictaturilor militare sau unei „stări marțiale” instalate fără suport legal. Din câte știu, legea marțială nu a fost activată. Ultimul care a procedat similar a fost Ceaușescu, care a și pus, de altfel, Armata să tragă în propriul popor”, a precizat Liviu Antonesei pe blogul său.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns