joi. oct. 1st, 2020

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”

În vremea noastră, în loc de „cele ce sunt ale cezarului” avem „cele lumeşti” şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti, la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dumnezeieşti sunt lăsate deoparte. Ca atare, acestea din urmă nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, adică pe primul plan, aşa cum se cuvine, ci au căzut cu totul în uitare. Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomenirea lor se întunecă în conştiinţă, iar apoi devin tulburi şi conţinutul, şi temeiurile lor. De aici iau naştere slăbiciunea convingerilor şi şubrezenia credinţei, iar apoi înstrăinarea de ea şi clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învăţăturilor mincinoase. Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; şi tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rânduielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi romani se declară credincioşi şi se comportă ca atare, dar în acelaşi timp România este considerată una dintre cele mai corupte tari din Uniunea Europeană. Corupţia presupune minciună, înşelăciune şi hoţie, iar furtul încălcarea uneia dintre cele 10 porunci. Cum e posibil să fii şi hoţ şi credincios în acelaşi timp?

Este un nonsens, evident. Să nu ne imaginăm însă că lucrurile pot fi tranşate aşa simplu. Istoria şi antropologia religiilor ne demonstrează că există în toate tradiţiile religioase autentice şi hoţi care… se închină, îşi aleg drept patroni anumiţi zei, ba chiar sfinţi!

In crestinism ne situam la nivelul traditiei populare, desigur. Bine, la limita, in religiile abrahamice (iudaism, crestinism, islam) a existat si o coruptie de ordin spiritual ca pacat fondator ceea ce a determinat caderea in lume…

Antropologic vorbind, este si mai interesant, voi porni de la o explicatie data de istoricul Neagu Djuvara care se refera la statul african Niger: acolo statul nu este perceput ca entitate. Dar aceasta se petrece si cu romanii cand e vorba de furt! Asadar, daca furi de la stat nu ar fi cine stie ce pacat, mentalitate pe care o intalnim si in alte spatii culturale, nu numai in estul european, nu numai la romani. Aceasta perceptie perdanta a existat si inainte, dar a fost dramatic accentuata de comunism.

Ca să nu ne ascundem după deget, trebuie subliniat că în ceea ce priveşte ortodocşii, dar şi celelalte culte semnificative numeric (catolici, greco-catolici, protestanţi, neoprotestanţi) din România, se poate constata o gravă derivă de la exigenţele dogmei. Una vorbim, altă fumam. Pentru unii este o fatalitate: păcatul este intrinsec lumii în care trăim şi se manifestă abrupt în multiple modalităţi mai mult sau mai puţin vizibile.

Cât de tare se implica Biserica în combaterea hoţiei/corupţiei? Ar putea face mai mult? Ar fi necesară o campanie a BOR pe această temă, în colaborare cu autorităţile statului? Dacă preoţii ar explica în comunitate gravitatea faptelor comise de un primar sau un parlamentar condamnat, oamenii nu l-ar mai vota? Am văzut cazuri de aleşi aduşi din închisoare să depună jurământul.

Observ ca va limitati la Biserica Ortodoxa Romana (BOR), ceea ce nu este corect, fenomenul implica toate cultele recunoscute de stat. In anumite spatii – cultele neoprotestante, de pilda – pastorii au o putere de influenta semnificativa.

Evident ca este loc de mai bine. Dar cu clerul si ierarhii existenti astazi nu vad sanse prea mari – ma refer si la BOR, dar si la celelalte structuri oficiale ale altor culte. Sunt oare pastorii actuali mai buni decat turma? Nicidecum!

De ce nu se face mai mult? Fiindcă lipseşte asumarea profetică a rolului pe care-l au aceşti oameni. Apoi, lipseşte actualizarea, updatarea discursului la realitatea lumii în care trăim. Paradoxal, profeţii Vechiului Testament ori Sfinţii Părinţi – adesea invocaţi de creştinii majoritari – ai primelor veacuri de după Hristos erau uluitor de vii şi de bine racordaţi la lumea în care ei trăiau…

Culmea ironiei: majoritatea crestinilor, cu precadere cei foarte conservatori (nu zic fundamentalisti), se considera totodata buni romani, ba chiar nationalisti. Cu toate acestea, „uita” ca una din formele de subminare a securitatii nationale – recent si aspru dovedita in Ucraina – este tocmai coruptia!

Biserica se manifestă în multiple planuri: spiritual (duhovnicesc), teologic, dogmatic, eclesiologic, catehetic, liturgic etc. Se uită însă – prea adesea – că Biserica reprezintă de-a lungul istoriei nu numai un izvor de modele morale şi spirituale, nu numai o uriaşă contribuţie la dezvoltarea artelor s.a.m.d., ci şi un vector de securitate, şi un vector de apărare. Aşadar, este o fractură aici: să pretinzi că eşti credincios şi că îţi iubeşti tara, dar să accepţi corupţia, care este calea cea mai sigură de diminuare a securităţii naţionale.

În fine, Biserica a pierdut demult puterea de influenţă de odinioară, iar puterea de influenţă a unui trust media care vorbeşte minut de minut doar despre crime, furturi, bani, politică ori sex aduce semnificative bruiaje unei educaţii morale sănătoase. Un tânăr necopt face din ce în ce mai greu diferenţa dintre modelele culturale şi spirituale reale versus oferta zilnică de „oameni de succes” livraţi de media…

Mulţi politicieni sunt pictaţi pe zidurile bisericilor. E normal? De ce e acceptat acest lucru în cazul celor încă în viaţă? De exemplu, ce credeţi că gândeşte un om care aude la slujbă ca nu trebuie să furi şi să minţi, iar la ieşire vede chipul lui Gigi Becali pictat pe zid?

Să ne înţelegem, acei oameni au fost zugrăviţi acolo fiindcă sunt ctitori. Dacă ne imaginăm că de-a lungul istoriei cei care au dat banii pentru construirea bisericilor, catedralelor, templelor au avut viaţa de îngeri, ne înşelăm. Majoritatea au procedat exact ca Becali ori alţi potentaţi contemporani nouă.

Gigi Becali – un personaj caraghios şi, deopotrivă, tragic – a făcut nenumărate acte de caritate, inclusiv donaţii pentru construirea ori renovarea unor biserici.

Pe de altă parte, au fost şi excepţii: vă amintesc că, spre deosebire de alţi ierarhi ortodocşi, mitropolitul Bartolomeu Anania a refuzat ofertele financiare ale personajului Gigi Becali şi i-a livrat acestuia o lecţie severă, îndemnându-l la smerenie. De ce nu s-a întâmplat aceasta şi cu alţi ierarhi rămâne un mister. Poate pentru că Becali nu fusese dovedit încă în instanţă ca hoţ, chiar dacă avea un dosar pe rol, îndelung amânat.

Sunt convins că, cel puţin la nivelul ierarhiei bisericeşti, măcar o parte din aceasta va fi mult mai reticenta cu astfel de personaje.

Poate fi cumpărată cu bani iertarea divină? Aţi observat că unii încearcă să facă asta, dăruind din banii furaţi săracilor sau construindu-le case?

Nu cunosc cazurile concrete la care vă referiţi. Dacă faceţi aluzie la acelaşi G. Becali, să nu cădem însă în extrema cealaltă, diabolizandu-l. Ar fi de dorit ca toţi cei care au câştigat bani să facă şi acte de caritate. Decât deloc, mai bine că au o asemenea tendinţa.

Presa a scris că inclusiv BOR este măcinată de corupţie şi sunt destule cazuri prezentate public. Cum comentaţi?

Da, şi în rândul preoţilor şi ierarhilor există corupţie. Şi în BOR, şi în celelalte culte. Fiind majoritari, ortodocşii sunt mai vizibili, aceasta este singura diferenţă.

Sunt de notorietate faptele ierarhului ortodox care pretinde a păstori la Constantă. Relaţia sa de prietenie cu Mazăre, stilul în care l-a sprijinit recent, taman când primarul Constantei a ajuns, în sfârşit, să fie anchetat, spune totul despre mafia locală în care sunt implicaţi şi clericii alături de baronii locali.

Ca să fim oneşti, trebuie să mai subliniem faptul că, de la instalarea în funcţie a actualului patriarh, PF Daniel, lucrurile au luat o turnură pozitivă, cel puţin în ariile de păstorire directă ale acestuia. În BOR, corupţia la nivelul învăţământului teologic, de pildă, a fost semnificativ diminuată, numirea pe posturile de preoţi nu se mai face pe bani grei, precum înainte etc. Aşadar, se poate.

Ce părere aveţi despre cineva care este acuzat de fapte grave şi multiple de corupţie, dar declară că nu se teme de justiţie, ci doar de Dumnezeu? Cum să te temi de Dumnezeu, dacă furi?

Ar trebui sa intrebati un psiholog ori un psihiatru – dincolo de telenovela, caci eu evit sa cad in capcana pe care chiar aceste personaje ne-o intind prin mediatizarea excesiva a propriei persoane, a propriului caz, in speranta persuadarii celor care-l vor judeca.

Este, cu siguranta, o ruptura. Dar noi ne furam singuri caciula acordand prea multa atentie unor astfel de cazuri.

Apoi, personal, nu prea cred in statisticile de la care pornim. Una este credinta in Dumnezeu – cu o infinita plaja de manifestare, de la cea autentica, pana la iluzie, mimare, joc de putere etc. -, alta este credinta in Biserica si alta este increderea acordata preotilor si ierarhilor. Bref: nu consider ca suntem atat de credinciosi pe cat arata statisticile.

O reala asumare a credintei crestine ar aduce in discutie si o atitudine mai ferma fata de jumatatile de masura. Va dau un singur exemplu: exista destul de multi preoti si ierarhi profesori universitari, ba unii sunt si decani – ati vazut pe vreunul care sa incrimineze public actele de coruptie si de plagiat din mediile universitare, incepand cu cel, de notorietate, al lui Victor Ponta?

Pe de altă parte, vă propun să nu confundăm ierarhia vizibilă cu cea invizibilă. Liderii informali, duhovnicii, spre deosebire de cei formali, ierarhii Bisericii, sunt mult mai vii şi tranşanţi. Am avut şansa cândva să fiu aproape de marele duhovnic Pr. Ilie Cleopa (Mănăstirea Sihăstria, Neamţ), ba chiar să fiu găzduit sub acelaşi acoperiş cu Sfinţia Sa. L-am auzit personal întrebând-o pe o femeie simplă care i-a cerut să se roage pentru că nepoata ei să intre la facultate: „crezi că dacă eu o să mă rog şi ea nu învaţă, va intra?!”…

Semnat: Ion Apetrei


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebookP

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns