joi. oct. 22nd, 2020

Dincolo de cadrul legal al celor 7 ordonanţe de urgenţă date până acum, se întrevăd mai multe conotaţii care seamănă regimurilor dictatoriale, naziste sau comuniste. Probabil s-a vrut umilirea poporului român cu botniţă la bot şi bilet de învoire de la tovarăşul preşedinte.

Normal conform ordonanţei 2, art. 5), aliniat 5), autorităţile fac excepţie pentru că ei sunt imuni şi la legi şi la viruşi, ei le ştiu pe toate şi îşi permit orice:

„Fac excepţie de la aceste prevederi personalul din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României,Guvernului României, Ministerului Public, instituţiilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională,corpului diplomatic şi personalul care asigură serviciile de utilitate publică.”

Normal că fac excepţie pentru că altfel nu pot controla masele, iar dacă se infectează unul de al lor care infectează şi pe alţii, căzând astfel sub incidenţa legilor, totul se bagă sub preş. Nu vrem comunism, nu vrem socialism şi nici nazism. Încă suntem o societate bolnavă şi spălată permanent pe creier.

Ceea ce este mai dureros că însăşi autorităţile nu le-au respectat atunci când a venit vorba de închiderea graniţelor, aducerea diasporei aservite, plecarea din ţară a contingentelor de muncitori agricoli.

Într-o altă ordine de idei ordonanţele de urgenţă ar suna aşa: „Staţi în casă cu botniţă la bot pentru a vă manipula mai bine. Noi suntem soarele şi lumina în această perioadă plină de întuneric”. Se pare că SRI-ul lui Hellvig şi trolii pe care îi plasează la proteste îşi fac bine treaba. Asta am votat, asta avem. Nimic diferit între nea Nelu şi nea Ciolanis. Chiar nu avem ce alege.

Doar că această stare nu poate fi prelungită la infinit şi romanii îndobitociţi de un guvern care e de fapt faţa ascunsă a unui psihopat, neiubit decât în cercurile ascunse ale agenţiilor secrete, nu vor uita măsurile, spălarea pe creier, nici botniţa sclaviei şi nici umilinţă de a se purta astfel. Orice om respecta nişte măsuri în condiţiile în care îl tratezi ca OM, în momentul în care i le impui cu forţa te-ai transformat în dictator. Să rămână în case doar cei care cred în viruşi invizibil şi în cai verzi pe pereţi. În rest, nu avem decât un exerciţiu de forţă în care societatea credulă este testată la cât demult poate îndura măsurile, pentru că pe viitor pas cu pas să se impună altele şi mai grave.

Acest virus a scos din mulţi conducători gena de dictatori, şi o dată cu asta fanteziile lor psihopate de oameni iubiţi de popor. Nu e vorba de binele poporului şi de respectarea libertăţii şi demnităţii, este vorba de umilire, îndobitocire şi pumnul băgat în gât. Asta ştiu astfel de regimuri să facă în astfel de vremuri în care drept motiv se ia ceva invizibil. Cei bolnavi ar trebui să stea în carantină, libertatea de a alege să porţi sau nu masca. Singurul pretext este contagiozitatea. Se raportează fals, doar pentru a da cotele de bolnavi zilnice şi pentru a induce panică.

Oricum nimeni nu le respecta. Politistii se fac ca isi fac treaba, lumea se face ca are bilete de voie, iar cel care le-a conceput sta trist si solitar intr-o bula a mintii sale psihopate.

Nu cred că suntem în aceeaşi barcă, de altfel nu am fost niciodată, şi nu ne interesează politica şi nici legile date ca să le apere puterea, corupţia şi interesele meschine. Iar legat de pandemie, cred că e la libera alegere a fiecăruia de a se autoizola, de a purta sau nu masca sau de a lua propriile măsuri.

De unde atâta grijă pentru sănătatea noastră din partea autorităţilor, din moment ce nu am fost băgaţi în seamă 30 de ani şi nu vom fi vreo dată? Sau în spatele acestor griji se ascunde ceva mult mai meschin? Rămâne de văzut, doar că trebuie să fim vigilenţi, libertatea de a gândi, de a trăi sau de a muri aparţine fiecăruia.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebookP

Departament media

By Departament media

"Coaliția pentru Cultură" este o inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic.

Lasă un răspuns