sâm. nov. 28th, 2020


Plânsul cireșului

Am fost dulci întotdeauna,
de câte ori voi m-ați gustat.
Acum..am devenit amare…
de când stăpănul ne-a plecat.
El…m-a plantat și îngrijit,
ca pe-o podoabă în grădină.
Azi… sunt amar și îmbătrânit,
grădina însăși mi-e străină.
Mi-am transformat în lacrimi floarea și plâng…
amar de dorul lui.
Doar eu îi mai aud suflarea în pala lină a văntului.
Cireșe dulci…,suntem amare,
am fost…dintr-un altoi de soi
Însă..nu mai e stăpănul
care să ne culeagă
azi…pe noi.
Amar…de cireșe dulci pun în gură
Ai grijă prin viață cum treci
Fă toate cu dreaptă măsură
Nimic nu duci cu tine, atunci…. când pleci.
Sădește în grădină un pom
Și lasă-ți în el amintirea
Atât de puțin lași ca om
Și asta îți este pomenirea.

*
Acesta sunt eu…

Eu nu-s poet..sunt doar un fir de praf
Ce aleargă aiurea prin cuvinte.
Din inimă aduc trăiri…ce poate le veți ține minte.
Arunc cuvinte în virtual…nu sunt poet
Sunt doar un fir de praf banal.
Acum…să trec la subiect…mie îmi place mai direct
Și așa cred că, e corect
Să vă spun tot ce-i iminent.
Așa…deci, sunt analfabet,
spun asta astăzi, la obiect.
Cănd scriu…offf, mi se face foame,
mănănc și…lemnul din icoane!
Ce vrei să fac dacă mi-e foame?
Mănânc și virgule
și poame.
Dacă mă doare la ficat,
iau la desert…un predicat.
De substantive…ce să spun,
mănânc la prânz ca un nebun.
La cină…iau doar puncte-puncte…
atâta îmi mai rămăne în minte.
Mănânc din litere doar seara,
atunci… cănd nu-mi găsesc vioara
Și de-o găsesc și începe a plânge…
vă jur că, foamea mi se stinge.
Așa că, stați liniștiți, v-am spus la toți aici, să știți,
Nu sunt poet..,sunt un nebun.
Doamneee,nu știu ce să mai spun!
Să nu îmi vină foamea iar…
aș rămâne fără..Alfabetar!

*
Te aștept…

Ce faci acum…în prag de seară
Când gândul meu e doar la tine?
De ce nu vii să aprindem
focul Iubirilor ce ard în mine?
Vino…să aprindem amândoi
Acele lumănări sublime
Pe care le-am primit odinioară
Trimise în eter, de tine.
Vezi întunericul din mine
Vezi în ce beznă stau acum
Să știi că, nici nu-mi este bine
Oricum…mă port ca un nebun.
Cărările-mi sunt tot spre tine
Însă nu duc parcă …nicăieri
Și găndurile parcă-mi sunt străine
Nimic nu este cum a fost ieri .
De ce nu vii să aprinzi acum
Această veșnică lumină?
Te aștept..cu dor…pe același drum
Pe aceeași bancă din grădină.

Nelu Cazan


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Iva Lacrimioara

By Iva Lacrimioara

Poet și membru al Uniunii Scriitorilor

Lasă un răspuns