sâm. sept. 26th, 2020

În timp ce oamenii stau în case frământați de grija zilei de mâine, UDMR lucrează pe DOUĂ fronturi LEGISLATIVE pentru AUTONOMIE.
DEȘI Senatul a respins, ieri, autonomia ”ținutului secuiesc”, Senatul ADOPTASE tacit ÎNAINTE, (pe 8 aprilie), un proiect legislativ care face un pas extrem de important spre AUTONOMIA unei zone ce depășește cu mult așa zisul ținut secuiesc. Ăștia NU se opresc! Despre Codul Administrativ făcut de PSD si UDMR știam cu toții, dar despre Codul Administrativ elaborat EXCLUSIV de UDMR știa puțină lume. Iată ce s-a întâmplat:

Pe 8 aprilie, a TRECUT de SENAT Codul Administrativ în versiunea EXCLUSIVĂ a UDMR, mai rea decât cea făcută împreună cu PSD împotriva căreia am tot protestat până acum. Iată ce se prevede: Limba maghiară va circula ca a doua limbă OFICIALĂ, inclusiv în PREFECTURI si POLIȚIE, în județele si localitățile unde etnicii maghiari sunt într-un procent mai mare de 20%, aria respectivă depăsind județele Covasna, Harghita si Mureș.

,,Inspectoratele Județene ale Poliției Române au OBLIGAȚIA să asigure în raport cu aceștia (etnicii maghiari) folosirea limbii minorității naționale”, cu alte cuvinte se va putea produce epurarea etnică a românilor dintr-o structură militară a statului român, cunoașterea limbii maghiare devenind astfel obligatorie pentru cadrele din Poliție. Prefecții si angajații Prefecturilor vor fi deasemena obligați să cunoască limba maghiară. O altă epurare etnică dintr-o structură CENTRALĂ a statului român. Asta înseamnă de fapt si de drept, Autonomia teritorială pe criteriu etnic a unui teritoriu ce leagă Covasna, Harghita, Mureș, cu Ungaria. Instituțiile publice ale statului român, ale fostului stat român de fapt în această variantă, vor putea să arboreze STEAGURILE statului UNGAR si cele ale ”ținutului secuiesc”: ,,organele de conducere (ale instituțiilor) pot adopta si folosi alături de însemnele oficiale ale României si alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală a cetățenilor aparținând minorității naționale”.

Este posibil ca imaginea să conţină: 8 persoane, în aer liber

Stim bine faptul că liderii UDMR si a celorlalte formațiuni consideră că steagul statului ungar reprezintă si minoritatea maghiară din România, de steagul ”ținutului secuiesc” nici nu mai vorbesc. Acestea sunt lucruri ÎN PLUS față de cele prevăzute în versiunea Codului Administrativ făcută la comun de PSD si UDMR.

Senatul, la fel ca si Camera Deputaților, cu adoptarea tacită a autonomiei ”ținutului secuiesc”, nu are NICIO scuză, deoarece a avut nenumărate ședințe în care putea să respingă această propunere legislativă, ba mai mult, COMISIA JURIDICĂ a dat AVIZ FAVORABIL acestui proiect. În ambele cazuri, de vină ,în primul rând, este majoritatea cu președinții celor două camere, iar în al doilea rând, mare parte din opoziție. Singurul deputat care a încercat să pună pe ordinea de zi respingerea proiectului vizând autonomia fiind Marius Pașcan din Târgu-Mureș. Este de neimaginat! Este de fapt vorba de implementarea conceptului de co-suveranitate pe care-l proclamă și impun oficialii statului ungar în Transilvania, pentru ca mai apoi să impună în întregime suveranitatea Ungariei în Ardeal, adică ruperea teritorială a României. Aveți în comentarii fotografii cu traseul propunerii legislative.
Revin asupra subiectului, asta dacă nu-mi sterg și pagina, la fel cum au făcut și cu contul de Fb. NU vom mai putea sta mult timp în case! Suntem oameni LIBERI! Avem o Constituție si un Stat NAȚIONAL de apărat! Libertatea noastră de români ne-a fost dată de sângele Eroilor și Martirilor acestui Pământ!

Mihai Tîrnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns