mie. nov. 25th, 2020

România este condusă de străini, duşmănoşi faţă de Români, Cultura Română Veche, Biserica Românească etc. Aceşti străini se împart în patru mai grupe:
a) urmaşii jefuitorilor fanarioţi şi post-paşoptişti,
b) urmaşii agenţilor sovietici veniţi pe tancurile sau trenurile militare (sau infiltraţi anterior, ca bunicul şi tatăl lui Ion Iliescu),
c) feluriţi agenţi ai altor puteri şi urmaşii lor,
d) feluriţi fripturişti.
Se întâmplă să ajungă în straturile puterii şi Români, patrioţi adevăraţi. Cu toate limitele lor – suntem oameni, avem limite – au încercat să îşi facă datoria. Asemenea oameni sunt Ioan Alexandru, George Pruteanu, Grigore Vieru şi alţii. Tipic este faptul că orice măsură puternic folositoare a lor a fost blocată.
De pildă,
Ioan Alexandru a putut pune Crucea pe peretele Parlamentului, sub blestem pentru cine ar da-o jos. Să ai Crucea pe peretele Parlamentului, deasupra parlamentarilor, este frumos, înălţător, este un lucru drept şi cuviincios într-un stat românesc. Dar faptul că a fost pusă cu forţa şi de o persoană, sub blestem pentru cine ar da-o jos, deja arată faptul că avem o ocupaţie străină şi o rezistenţă românească în luptă directă. Şi, esenţial, acelaşi Ioan Alexandru nu a putut opri, nici prin cuvinte, nici cu lacrimi, nici cu blesteme, cedarea teritoriilor româneşti către Ucraina!
Tactica comunistă obişnuită: cedează în cele mici ca să poţi să le iei pe cele mari.
O tactică pe care ar trebui să o folosim şi noi.
Revenind, contradicţia dintre reuşita simbolică, dar minoră practic, şi nereuşita majoră, simbolic şi practic, a lui Ioan Alexandru este paradigmatică: aşa li se întâmplă tuturor politicienilor patrioţi din România post-decembristă.

Una din mişcările prin care (Neo)Comuniştii ţin sub cizmă pe Români este dezbinarea, dar mai ales dezbinarea dirijată.
Va rămâne clasică în manualele de istorie manipularea „Cuie PSD!„. (Bineînţeles, este sub demnitatea mea să redau forma reală, mizerabilă, a acestei lozinci comuniste.)
O manipulare ieftină, grotescă, josnică şi de mare succes. Care arată unde au ajuns cetăţenii Republicii România cu decăderea.
Şi sunt aici trei aspecte ce trebuie reţinute:

Întâi, faptul că lozincile vulgar-violente sunt tipice Comunismului. Nu există om de dreapta care să se preteze la asemenea josnicii. Părintele Nicolae Steinhardt arată, în Jurnalul fericirii, faptul că omul ancorat în tradiţii, cu atât mai mult fiind şi Creştin, are firescul demnităţii. Şi, aş adăuga eu, şi datoria demnităţii. Coborârea la folosirea ca lozincă politică a unor perversităţi sexuale, evident jegoase, înseamnă căderea din demnitate. Din demnitatea de Om, din demnitatea de Creştin, din demnitatea de Român. Ţine de patologia comunistă convingerea că poţi fi creştin dar să foloseşti lozinci politice obscene. Icoana sfinţilor şi eroilor Neamului Românesc ne arată incompatibilitatea totală între cele două stări: aceea de Român şi aceea de „cuist politic. Dacă ducem comparaţia la Fiul lui Dumnezeu şi Apostoli, Părinţii Neamului Românesc şi, desigur, ai Bisericii, avem aceeaşi incompatibilitate totală.

Al doilea, nu PSD este de vină pentru situaţia din România. PSD este un produs al situaţiei din România, o situaţie a cărei răutate a fost doar adâncită prin campania „Cuie PSD!„. Care este această situaţie?
Din păcate, Republica România, cea de după 1990, este dominată de mafia generalizată a eşaloanelor superioare ale Securităţii şi Partidului Comunist. Conturile personale ale Ceauşeştilor, cu miliarde de dolari, se volatilizează. Flota se volatilizează. Industria se volatilizează. Etc., etc.
În acest context lumea politică este controlată de aceşti agenţi străini; sunt persoane fără demnitate (necunoscând noţiunea, în fapt), extrem de încrezute şi agresive, fără niciun dumnezeu, gata oricând să lingă pantofii şefilor şi să-i calce în picioare pe cei aflaţi în puterea lor. De la Lucian Boia, turnător comunist ce a ţinut lecţii de onestitate studenţilor naivi, până la Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman şi alte beizadele ale agenţilor Uniunii Sovietice în România.
Folosind principiul devide et impera au creat sau au preluat partidele politice care puteau avea priză la public. Cele prea autonome – sau cu sprijin extern neagreat – au fost decapitate, orbite, trecute pe linie moartă.
În toate aceste partide favorizate, găsim nenumăraţi foşti. Fie că este vorba despre PSD, PNL, PMP, ALDE sau UDMR, chiar şi „curatul” USR (care scapă de foşti doar dacă sunt semnalaţi în presă). Toţi cei care au ajuns la conducerea Republicii România de după 1989 au un trecut comunist reproşabil (delicat spus), în vreme ce niciun fost deţinut politic nu ajunge în vreo funcţie esenţială în Republica România. Chiar şi aşa-zisa „condamnare a Comunismului” este făcută fără a se ţine seamă de punctele de vedere ale foştilor deţinuţi politic.
Aceste feţe ale Comunismului, aceste măşti, sunt adorate de cei manipulaţi. Unii, anti-PSD, alţii pro-PSD, unii anti-PMP, alţii pro-PMP, unii anti-USR, alţii anti-USR etc., etc. Şi astfel cei din spatele marionetelor numite partide politice duc mai departe Republica România spre noi culmi ale jafului şi decăderii morale.

Dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus

Al treilea, faptul că patimile orbesc. Văd oameni, cândva anti-comunişti, care acum susţin proiectele neocomuniste ale unor partide politice doar pentru că acestea se declară anti-PSD. Campania de abrutizare – sufletească şi intelectuală – „Cuie PSD!” are o mare contribuţie la această orbire. Este o superficialitate cruntă, ce va fi plătită cumplit. Acum este doar începutul.

Mihai-Andrei Aldea


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai-Andrei Aldea

By Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns